În conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2016 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile o garanţie de origine este un document electronic eliberat cu scopul de a demonstra unui consumator final că o cantitate de energie electrică furnizată acestuia a fost produsă din surse regenerabile de energie.
Garanţiile de origine se emit, se transferă şi se anulează în format electronic, în conformitate cu un set de criterii obiective, transparente şi nediscriminatorii prin intermediul unui sistem informațional al garanţiilor de origine pentru energia produsă din surse regenerabile, care este gestionat de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică numit Registrul garanţiilor de origine (în continuare - Registru).
În Registru se înregistrează producătorii de energie din surse regenerabile, garanţiile de origine emise, transferate, retrase, utilizate și anulate, expirate pentru energia produsă din surse regenerabile de producătorii respectivi şi injectată în reţele, furnizorii, consumatorii și alți participanți la piață, precum şi alte informaţii necesare în procesul de emitere, transfer, utilizare și anulare şi recunoaştere a garanţiilor de origine.
În acest sens, acces la Registrul garanțiilor de origine poate avea orice producător de energie, consumator de energie, furnizor sau alți participanți la piață care depun o cerere de deschidere a unui cont în Registru, conform modelului cererii prevăzut în Anexa la Regulamentul privind garanţiile de origine aprobat prin Hotărârea Consiliului de administrație al ANRE nr. 402/2025 și cu condiția achitării cuantumului plății aprobate de Agenție conform pct. 80 din Regulamentul dat. Astfel, în funcție de tipul solicitantului, aceștia pot depune cerere conform modelului de mai jos:
- pentru producători – cerere conform Anexei
- pentru furnizori și alți participanți la piață – cerere conform Anexei
- pentru consumatorii – cerere conform Anexei
Cererea se depune de către solicitant, fizic la sediul Agenţiei sau se expediază prin serviciul poștal sau în cazul aplicării semnăturii electronice, în format electronic la adresa de e-mail anre@anre.md și se examinează de Agenție în termen de 30 zile din momentul înregistrării.
Cuantumul plății pentru utilizarea Registrului garanțiilor de origine pentru anul 2026 constituie 3027 lei și poate fi transferat la următoarele rechizite bancare:
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică
Cod fiscal: 1006601003566
IBAN (MDL): MD57AG000000022513485477
BC “Moldova-Agroindbank’’ S.A. Sucursala Constantin Tanase
SWIFT: AGRNMD2X493
Destinația plății: „Cuantumul plății pentru utilizarea Registrului garanțiilor de origine conform Hotărârii Consiliului de administrație al ANRE nr. 648 din 04.11.2025”. Titularii de conturi achită plata aprobată de Agenție în termen de 30 de zile începând cu data de 06.11.2025.
Totodată, mai multe detalii privind modul de înregistrare şi gestionare a informaţiilor referitoare la garanţiile de origine, procedura de deschidere a contului și înregistrarea unităților de producere în sistemul informational, procedura de solicitare şi condiţiile de emitere a garanţiilor de origine, procedura de transferare, utilizare şi anulare a garanţiilor de origine, procedura de recunoaştere a garanţiilor de origine emise de autorităţile statelor membre ale Uniunii Europene şi de autorităţile părţilor contractante la Tratatul de constituire a Comunităţii Energetice, dar și alte aspecte aferente garanțiilor de origine sunt stabilite în Regulamentul privind garanţiile de origine, care poate fi accesat aici.