ANRE anunță ședință publică pentru data de 08.10.2024
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică informează că în cadrul ședinței Consiliului de administrație al ANRE din 29 noiembrie 2022, a fost confirmat statutul de producător eligibil pentru 2 cereri, pentru centrale electrice ce utilizează tehnologia fotovoltaică (montate pe clădiri).
Lista solicitanților cărora li s-a confirmat statutul de producător eligibil și cuantumul garanției de bună execuție a contractului necesară a fi depusă este prezentată în continuare.
În conformitate cu prevederile pct. 23 și 30 din Regulamentul privind confirmarea statutului de producător eligibil, aprobat prin Hotărârea ANRE nr. 251/2020 din 5 iulie 2019, producătorul care urmează să construiască și să pună în funcțiune centrala electrică are obligația să depună garanția de bună execuție a contractului, cu prezentarea în adresa Agenției (pe adresa electronică anre@anre.md sau personal) a confirmării depunerii garanției de bună de execuție (ordin de plată emis de banca comercială) cu o scrisoare de însoțire în acest sens în care este indicată denumirea producătorului eligibil, în termen de 15 zile lucrătoare din momentul publicării prezentului anunț. După prezentarea către ANRE a dovezii depunerii garanției de bună execuție, Hotărârea ANRE de confirmare a statutului de producător eligibil urmează a fi transmisă pe adresa poștală indicată în cererea de confirmare a statutului de producător eligibil.
Garanția de bună execuție trebuie depusă la contul bancar al ANRE, identificat prin următoarele rechizite bancare:
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică
Cod fiscal: 1006601003566
IBAN (MDL): MD57AG000000022513485477
BC “Moldova-Agroindbank’’ S.A. sucursala Constantin Tănase
SWIFT: AGRNMD2X493.
Destinația plății: „Garanția de bună execuție conform Hotărârii ANRE nr. 76 din 25.02.2022 (Monitorul Oficial al RM nr. 61-67 din 04.03.2022)”.
Totodată atenționăm că, conform prevederilor pct. 38 subpct. 3) din Regulamentul privind confirmarea statutului de producător eligibil, neprezentarea dovezii depunerii garanţiei de bună execuţie a contractului în termenul indicat servește drept temei pentru retragerea statutului de producător eligibil și transferarea garanției pentru participare la bugetul de stat.
Garanția pentru participare se va rambursa integral solicitantului în termen de 10 zile lucrătoare din momentul depunerii de către solicitant a garanției de bună execuție a contractului.
Nr. de ordine |
Denumirea solicitantului |
IDNO |
Capacitatea centralei, kW |
Garanția de bună execuție, lei |
1 |
G.Ț. „Turculeț Dorina Leonid” |
33453846 |
100 |
35 540 |
2 |
S.R.L. „Bîrnag Agro” |
1003606007764 |
70 |
24 878 |