Astăzi, 26 februarie 2026, s-a desfășurat seminarul online „Procesul de achiziție a gazelor naturale prin intermediul platformelor de tranzacționare”, dedicat consumatorilor non-casnici, în contextul liberalizării pieței gazelor naturale. Evenimentul a vizat procesul de achiziție a gazelor naturale prin intermediul platformelor operate de Bursa Română de Mărfuri, prin filiala sa din Republica Moldova – BRM EST.
La seminar a participat Constantin Borosan, director în cadrul Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, care a subliniat importanța utilizării mecanismelor bursiere pentru consolidarea transparenței, competitivității și eficienței pe piața gazelor naturale din Republica Moldova. Totodată, a menționat că funcționalitatea platformei de tranzacționare operate de BRM EST a fost aprobată prin Hotărârile ANRE, în conformitate cu cadrul normativ aplicabil.
BRM EST este înregistrată ca bursă de mărfuri în conformitate cu legislația națională și a fost desemnată operator al Platformei de tranzacționare a gazelor naturale. Platforma permite desfășurarea achizițiilor de gaze naturale în condiții transparente și competitive, inclusiv în conformitate cu legislația privind achizițiile publice.
În contextul prevederilor Legii nr. 108/2016 cu privire la gazele naturale, începând cu 1 aprilie 2026, consumatorii non-casnici mari vor achiziționa gaze naturale exclusiv pe piața liberă, prin contracte bilaterale sau prin intermediul platformelor de tranzacționare autorizate.
În cadrul seminarului au fost prezentate modalitatea de afiliere la serviciile BRM EST, regulile de utilizare a platformelor de tranzacționare și etapele procedurii de achiziție. Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri, participanții primind clarificări la toate subiectele abordate.
ANRE reiterează sprijinul pentru dezvoltarea unui mediu concurențial funcțional și promovarea instrumentelor moderne