Republica Moldova pregătește marii consumatori și actorii din piață pentru tranziția către o piață a gazelor competitivă, aliniată la normele UE Republica Moldova va deschide, la 1 aprilie 2026, o parte semnificativă a pieței sale de gaze naturale, un demers important menit să consolideze securitatea energetică și să accelereze integrarea în piața internă a energiei a Uniunii Europene.
În perspectiva acestei tranziții, companiile din sectorul gazelor, autoritățile de reglementare, instituțiile publice și marii consumatori s-au reunit la Chișinău, pe 19 februarie, în cadrul unei conferințe co-organizate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) și Secretariatul Comunității Energetice. Evenimentul s-a concentrat pe pregătirea consumatorilor non-casnici mari și medii, inclusiv întreprinderi din domeniul producerii energiei electrice și termice, operatori industriali și utilizatori comerciali, care reprezintă aproximativ 55% din cererea națională de gaze, pentru adaptarea la noile reguli de piață. Reforma marchează o etapă esențială pentru o țară puternic dependentă de importurile de gaze naturale pentru producerea energiei electrice și termice.
În cadrul evenimentului, directorul general al ANRE, Alexei Taran, a subliniat importanța strategică a procesului de liberalizare: „Republica Moldova face un pas ferm și ireversibil către o piață a gazelor naturale funcțională, transparentă și competitivă. Liberalizarea nu reprezintă doar un angajament în cadrul procesului de integrare europeană, ci o condiție necesară pentru consolidarea securității energetice, diversificarea surselor de aprovizionare și crearea unui mediu concurențial echitabil. ANRE va asigura un proces de tranziție predictibil și echilibrat, în beneficiul consumatorilor și al stabilității sectorului energetic.”
Dependența Republicii Moldova de gazele importate a devenit evidentă în timpul crizei energetice din 2021–2022, când perturbările în aprovizionare, generate de Federația Rusă, au scos în evidență riscurile dependenței de un singur furnizor. Cu sprijinul Secretariatului Comunității Energetice, Republica Moldova a devenit între timp unul dintre liderii regionali în promovarea reformelor de piață, reducând vulnerabilitățile structurale printr-o integrare mai profundă în piața internă a energiei a Uniunii Europene. Deschiderea pieței gazelor naturale reprezintă un pas esențial în această tranziție, fiind de așteptat să atragă investiții și să extindă accesul la surse diversificate de aprovizionare, contribuind astfel la asigurarea stabilității pe termen lung și a unor prețuri accesibile pentru toți consumatorii.
La rândul său, Artur Lorkowski, Director al Secretariatului Comunității Energetice, a declarat: „Republica Moldova pășește către un viitor energetic integrat în Uniunea Europeană. Deschiderea pieței gazelor transformă integrarea în securitate reală și accesibilitate, prin competiție și diversificarea surselor de aprovizionare.” Un element central al liberalizării pieței gazelor îl constituie eliminarea treptată a prețurilor reglementate, proces care va fi finalizat integral pentru consumatorii non-casnici medii și mari până în anul 2027.
Tranziția către formarea prețurilor în condiții de piață va consolida concurența între furnizori, susținând o ofertă de gaze mai competitivă și mai accesibilă. Furnizorii sunt din ce în ce mai bine poziționați pentru a concura, datorită noilor infrastructuri transfrontaliere, integrării mai strânse cu piețele energetice din țările vecine și evoluțiilor fluxurilor regionale de gaze.
Conducta Ungheni–Chișinău a consolidat securitatea aprovizionării prin conectarea Republicii Moldova la rute alternative de import, iar extinderea capacităților de interconectare cu Ucraina sporește flexibilitatea și accesul la surse suplimentare.
Totodată, creșterea producției de gaze în România și Turcia ar putea diversifica suplimentar opțiunile de aprovizionare ale Republicii Moldova. Operaționalizarea deplină a fluxului revers pe conducta Trans-Balcanică ar putea deschide noi rute importante pentru importurile de GNL prin Grecia, consolidând diversificarea energetică la nivel regional. Pe măsură ce procesul de deschidere a pieței gazelor avansează, ANRE va supraveghea liberalizarea, iar Secretariatul Comunității Energetice își menține angajamentul de a sprijini implementarea reformelor și de a monitoriza funcționarea pieței, pentru a asigura conformitatea cu normele UE și existența unei concurențe efective.
Forumul a fost organizat în cadrul proiectului „Moldova Energy Independence and Resilience” (MEIR), finanțat de Uniunea Europeană.