Un reprezentant al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a fost ales în funcția de Vicepreședinte al Comitetului pentru consumatori în tranziția energetică din cadrul Asociației Regionale a Autorităților de Reglementare în Energetică (ERRA), în cadrul reuniunii desfășurate online la 23 iunie 2026.
Funcția va fi exercitată de dl Iulian Guzun, șef al Secției contravenții din cadrul Departamentului juridic al ANRE, pentru un mandat de doi ani.
Desemnarea unui reprezentant al ANRE în conducerea acestui comitet constituie o recunoaștere a expertizei instituționale a Agenției în domeniul protecției consumatorilor și al reglementării sectoarelor energetice. Totodată, aceasta confirmă contribuția activă a ANRE la activitățile și inițiativele promovate în cadrul ERRA.
Comitetul pentru consumatori în tranziția energetică reprezintă o platformă de cooperare între autoritățile de reglementare membre ale ERRA, orientată spre consolidarea protecției consumatorilor, schimbul de experiență și promovarea celor mai bune practici în contextul transformărilor actuale din sectorul energetic.
În calitate de Vicepreședinte, reprezentantul ANRE va participa la coordonarea activităților Comitetului, la definirea priorităților de lucru și la promovarea dialogului și schimbului de experiență între autoritățile de reglementare membre.
Prin implicarea activă în structurile de conducere ale ERRA, ANRE își consolidează prezența la nivel regional și contribuie la dezvoltarea unor politici și practici moderne de reglementare, orientate spre protecția consumatorilor și susținerea unei tranziții energetice echitabile și sustenabile.