Astăzi, în cadrul ședinței publice a Consiliului de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică a fost aprobată hotărârea privind coeficienții tarifari care vor sta la baza determinării prețurilor diferențiate în funcție de orele de consum pentru consumatorii finali implicați în proiecte demonstrative.
Astfel, diverse categorii de consumatori, precum instituțiile publice, agenții economici comerciali, industriali sau agricoli, consumatorii casnici urbani și rurali, care vor fi implicați în proiectele demonstrative de aplicare a prețurilor pentru energia electrică diferențiate în funcție de intervalele de consum, vor avea posibilitatea de a-și adapta consumul de energie electrică pentru a reduce costurile facturilor. Stimularea utilizării energiei în intervalul de gol în sarcină va contribui la diminuarea suprasolicitării sistemului electroenergetic în orele de vârf sporind astfel reziliența acestuia.
Rezultatele obținute în cadrul proiectelor demonstrative vor fi utilizate pentru a efectua analiza cost-beneficiu, evaluând oportunitatea implementării contoarelor inteligente la nivel național.
În funcție de tipul consumatorilor selectați pentru a participa în cadrul proiectelor sus menționate, profilurile consumului de energie ale acestora cât și prețurile la energia electrică procurată de furnizori, se va determina gradul de flexibilitate a consumatorilor în gestionarea consumului de energie electrică, care ulterior va sta la baza evaluării beneficiilor care pot fi realizate prin implementarea sistemelor inteligente de citire a datelor pe fiecare interval orar.
Programul pilot de instalare a contoarelor inteligente pentru energia electrică, lansat de Ministerul Energiei, face parte din planul național de digitalizare a sectorului energetic și beneficiază de sprijinul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Moldova.