În legătură cu unele informații devenite publice privind modul de facturare a energiei electrice în urma înlocuirii echipamentelor de măsurare și eventuale erori admise în procesul dat, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) s-a autosesizat și vine cu următoarele precizări.
Potrivit informațiilor publice, au fost semnalate situații în care, după înlocuirea contorului, consumatorilor le-ar fi fost emise facturi pentru sume semnificativ mai mari decât cele achitate în perioadele anterioare, precum și aspecte ce țin de procedura de înlocuire și documentare a operațiunilor asupra echipamentelor de măsurare. În acest context, ANRE a inițiat verificări pentru a clarifica circumstanțele și modul de aplicare a prevederilor legale și regulamentare privind facturarea energiei electrice în cazul schimbării echipamentului de măsurare.
Totodată, verificările vor avea drept scop stabilirea dacă eventualele neconformități reprezintă situații izolate sau dacă asemenea practici au fost admise și în cazul altor consumatori. În cazul constatării și confirmării unor încălcări, ANRE va dispune măsurile de sancționare, în conformitate cu prevederile legale.
Cu referire la facturarea energiei electrice, inclusiv în cazul schimbării contorului, ANRE informează că:
- facturile de plată a energiei electrice se emit în baza cantităţilor de energie electrică determinate de indicaţiile echipamentului de măsurare, operatorul având obligația de citire lunară a indicilor contorului instalat la consumatori;
- conform pct. 172 din Regulamentul privind măsurarea energiei electrice în scopuri comerciale (Hotărârea ANRE nr. 74/2022), după instalare, echipamentul de măsurare se sigilează şi se pune sub tensiune de către personalul operatorului de sistem, în prezenţa obligatorie a utilizatorului de sistem, cu întocmirea procesului-verbal de dare în exploatare a echipamentului de măsurare, în două exemplare. Formularul procesului-verbal de dare în exploatare a echipamentului de măsurare se elaborează de operatorul de sistem, luând ca bază conţinutul din modelul stabilit în Anexa nr.1 la Regulament.
- în cazul recepționării unei facturi eronate, care nu reflectă indicii reali ai contorului, consumatorii sunt îndemnați să sesizeze imediat furnizorul, solicitând emiterea facturii corectate;
- furnizorul nu este în drept să deconecteze locul de consuma al consumatorului, în caz de contestare a facturii.
ANRE reamintește consumatorilor că, în cazul unor neînțelegeri nesoluționate cu furnizorii sau operatorii de sistem, aceștia se pot adresa Agenției pentru examinarea situației și protejarea drepturilor lor.
De asemenea, în cazul unor întrebări sau neclarități, ANRE rămâne deschisă pentru a oferi suportul informațional necesar la linia de informare a ANRE, prin apel la numărul 08001 0008.