Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova
Linia de informare 08001 0008

Directorul ANRE a participat la conferința dedicată  aniversării de  25 de ani de activitate Î.S. „Moldelectrica"

31 octombrie 2025 • Vizualizari: 1271

Directorul ANRE a participat la conferința dedicată  aniversării de  25 de ani de activitate Î.S. „Moldelectrica"





Constantin Borosan, Director al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, a participat la conferința „Provocările care ne unesc", organizată de Î.S. „Moldelectrica" cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înființare.

Evenimentul a reunit reprezentanți de vârf ai instituțiilor de stat, companiilor energetice și experți din domeniu, abordând teme esențiale pentru viitorul energetic al Republicii Moldova.

 

Printre subiectele discutate s-au numărat evoluția rețelei de transport, dezvoltarea infrastructurii electrice, provocările legislative în implementarea proiectelor de dezvoltare și planul strategic pe termen lung al operatorului de transport. O atenție deosebită a fost acordată metodelor de utilizare eficientă a rețelelor electrice la capacitate maximă, precum și integrării resurselor regenerabile în sistemul energetic național.

De asemenea, au fost abordate aspecte legate de interconectarea în spațiul european, analizându-se începuturile acestui proces, situația actuală și provocările în devenirea membrului deplin al rețelei europene de transport energetic, cu perspective oferite de reprezentanți ai Comunității Energetice.

 

Directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Constantin Borosan, a participat la sesiunea dedicată pieței de energie electrică, unde a prezentat evoluția cadrului de reglementare și realizările instituției în modernizarea sectorului energetic. Acesta a menționat că Regulile pieței energiei electrice au marcat un moment important în dezvoltarea sectorului, iar sincronizarea cu sistemul energetic continental european ENTSO-E, consolidată prin certificarea Î.S. „Moldelectrica” de către ANRE în 2023, reprezintă un pas decisiv spre integrarea europeană.

 

De asemenea, printre progresele recente se numără aprobarea deciziei de lansare a pieței serviciilor de sistem și de echilibrare, precum și elaborarea calendarului de liberalizare a pieței energiei electrice, care va fi aprobat până la sfârșitul anului. Un progres major îl constituie aprobarea celor cinci Coduri de rețea din Pachetul de Integrare a Energiei Electrice, esențiale pentru alinierea la piața unică energetică europeană. Iar, în baza noii Legi a energiei electrice, ANRE va licenția activități noi precum agregarea, stocarea și alte servicii inovatoare, menite să crească flexibilitatea și modernitatea sistemului energetic național.

 

Constantin Borosan a subliniat necesitatea proceselor clare de reglementare, integrarea resurselor regenerabile și utilizarea eficientă a rețelelor electrice existente, ca premise pentru o piață energetică sigură, competitivă și durabilă.

 

Conferința a reprezentat o platformă importantă de dialog între factorii de decizie, operatorii de sistem și autoritățile de reglementare, subliniind angajamentul comun pentru modernizarea și integrarea europeană a sectorului energetic din Republica Moldova.