Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova
Linia de informare 08001 0008

De ce consumatorii casnici plătesc tarife diferite pentru apa de la robinet?

5 octombrie 2020 • Vizualizari: 362

De ce consumatorii casnici plătesc tarife diferite pentru apa de la robinet?





sursa: www.api.md

Moldovenii achită tarife diferite pentru consumul apei de la robinet. Dacă locuitorii orașelor Drochia și Cantemir plătesc circa 10 lei pentru un metru cub de apă consumat, cei din orașele Fălești sau Edineț sunt nevoiți să achite un preț dublu, pentru aceeași cantitate de apă consumată. Experții explică această diferență de preț prin factorii care influențează formarea tarifului la apă pentru consumatorii casnici, cum ar fi calitatea apei, starea țevilor, relieful localității, modalitatea de captare a apei, dar și densitatea populației din localitate.

Din toate centrele raionale, locuitorii din Edineț și Florești plătesc cel mai scump tarif pentru apa de la robinet: peste 19 lei pentru un metru cub de apă consumat. La polul opus, potrivit portalului Serviciicomunale.md, cele mai mici facturi la apă le achită locuitorii municipiilor Chișinău și Bălți, dar și ai orașelor Cantemir și Drochia. Bunăoară, cei din Cantemir plătesc circa 10 lei pentru un metru cub de apă consumat. Valeriu Cepeleaga, administratorul Întreprinderii Municipale „Apă-Canal Cantemir”, afirmă că, din cauza tarifului mic, întreprinderea nu poate face lucrări ample de renovare a rețelei, pentru ca populația să beneficieze de apă mai bună. Din spusele lui, tariful la apă în Cantemir nu a fost actualizat din anul 2007, iar în următoarea perioadă autoritățile publice locale intenționează să majoreze tariful la apă pentru consumatorii casnici.

Factorii care „încarcă” factura la apă

Inna Vrînceanu, expertă în cadrul Asociației pentru Democrație Participativă ADEPT, coordonatoarea portalului Serviciicomunale.md (platformă online de măsurare comparativă a performanței administrației publice locale în furnizarea serviciilor comunale), ne precizează care sunt factorii care se iau în calcul la formarea tarifului la apă: „Unul din factori este sursa de captare a apei, fie că e subterană sau de suprafață. Un alt factor decisiv este starea tehnică și vechimea utilajelor folosite în captarea, tratarea și distribuirea apei. Astfel, dacă rețelele de transport și distribuție sunt vechi, atunci se produc scurgeri de apă, iar aceste pierderi deseori sunt camuflate în tarife”. Calitatea apei, la fel, influențează tariful pe care îl plătesc consumatorii casnici. „Este demonstrat că apa din sursele subterane nu corespunde normativelor de potabilitate. Respectiv, pentru tratarea acesteia și menținerea într-o stare acceptabilă sunt necesare cheltuieli mai mari pentru filtre, soluții pentru tratare etc.”, spune experta. Un alt factor important, de care depinde tariful îl reprezintă numărul de consumatori: cu cât sunt mai mulți beneficiari, cu atât mai mici sunt tarifele. De exemplu, în municipiul Chișinău care este cea mai mare localitate din țară, avem cel mai mic tarif comparativ cu alte localități urbane. 

Inna Vrînceanu precizează că tarifele la apă sunt avizate de către Agenția Națională de Reglementare în Energetică (ANRE) conform unei metodologii complexe. După examinarea de către ANRE, varianta finală a tarifului este aprobată de consiliile locale, cu excepția cazurilor, când aceste competențe sunt delegate către ANRE sau se aprobă de ANRE în cazul când operatorii activează în baza unor acorduri internaționale. „În conformitate cu metodologia stabilită de ANRE, în tarife sunt incluse doar cheltuielile justificate, adică cheltuielile minim necesare operatorului pentru captarea, tratarea, filtrarea, pomparea, transportarea, înmagazinarea/distribuția apei, colectarea, transportul, epurarea și evacuarea apelor uzate. Deseori, operatorii din domeniu încearcă să includă în tarif și cheltuieli nejustificate, însă acestea nu sunt acceptate de către ANRE”, concluzionează experta ADEPT. Portalul Serviciilocale.md a fost dezvoltat de ADEPT cu finanțarea din partea UK aid, cu suportul Guvernului Marii Britanii.

Crearea companiilor regionale va facilita aplicarea unui tarif unic

Potrivit ANRE,  soluție pentru ca tarifele la apa consumată să nu difere atât de mult de la o localitate la alta ar fi centralizarea serviciilor publice de alimentare cu apă şi sanitație și crearea unor companii regionale, care ar putea furniza servicii de calitate în acest domeniu. Scopul final al promovării regionalizării ar fi crearea a unui număr cât mai mic de companii regionale, care să furnizeze servicii de alimentare cu apă şi sanitație pentru întreaga populație din Republica Moldova, activitatea cărora ar permite reducerea cheltuielilor și eficientizarea activității operaționale. Potrivit Legii privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare, operatorul regional căruia i-a fost delegată gestiunea serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare de către mai multe unități administrativ-teritoriale va aplica un tarif unic pentru întreaga arie de operare.

De altfel, crearea companiilor regionale este prevăzută și în Strategia Națională de alimentare cu apă și sanitație (2014-2028). Odată cu formarea unor astfel de entități, tariful pentru apa consumată nu va mai varia atât de mult de la o localitate la alta, așa cum este în prezent.

Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova”, finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și comunicare și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API). Conținutul articolului aparține autorilor și nu reflectă neapărat viziunea UE sau GIZ. Pentru detalii – www.eu4civilsociety.md

Lilia Zaharia