Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova
Linia de informare 08001 0008

Cum sunt determinate cheltuielile salariale acceptate de ANRE în scopuri tarifare

24 iulie 2026 • Vizualizari: 121

Cum sunt determinate cheltuielile salariale acceptate de ANRE în scopuri tarifare





Cheltuielile de retribuire a muncii aferente activităților reglementate acceptate în scopuri tarifare se determină ținând cont de cuantumul salariului minim pe țară (pentru muncitori), coeficientul de complexitate, rețeaua tarifară, coeficientul de multiplicitate și alte plăți obligatorii cu caracter compensatoriu pentru condiții deosebite de muncă, în conformitate cu anexele la Hotărârea Guvernului nr. 743/2002 cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară, precum și cu prevederile Codului muncii al Republicii Moldova.

 

Exemplu de determinare a salariului acceptat în scopuri tarifare pentru conducătorul unei întreprinderi:

  1. În conformitate cu anexa nr. 4 la HG nr. 743/2002, în vigoare, rețeaua tarifară la nivelul maxim pentru conducător este în mărime de 34 965 lei pe lună. Nivelul din rețeaua tarifară se aplică în funcție de indicatorii de performanță și de dimensiunea unității, în special de volumul indicatorilor economico-financiari ai întreprinderii (cum ar fi volumul vânzărilor/veniturilor, numărul de salariați, valoarea activelor etc.).
  2. Coeficientul de complexitate în ramură, stabilit în anexa nr. 3 la HG nr. 743/2002, este în mărime de 1,35 pentru sectorul gazelor naturale, energiei electrice și energiei termice.
  3. Se aplică o primă lunară la salariul de bază în mărime de 10%, conform abordării unice a ANRE în toate sectoarele reglementate.
  4. Vechimea în muncă a conducătorului este de 3 ani. Conform HG nr. 1527/2007, sporul pentru vechimea în muncă de la 2 la 5 ani este în mărime de 10%.

Calculul: 34 965 × 1,35 × (1,1 × 2) = 56 643,3 lei.

 

Întreprinderea desfășoară activități în diverse sectoare (reglementate și nereglementate). În anul precedent a obținut venituri: activitate reglementată – 1 000 000 mii lei; activitate nereglementată – 1 500 000 mii lei. Ponderea veniturilor din activitatea reglementată este de 40%. Respectiv, cheltuielile lunare de remunerare a muncii admise în scopuri tarifare pentru sectorul reglementat, aferente conducătorului întreprinderii, sunt egale cu 56 643,3 × 0,4 = 22 657,3 lei.

 

Exemplu de determinare a salariului acceptat în scopuri tarifare pentru un muncitor de categoria III din cadrul unei întreprinderi reglementate:

  1. Salariul minim pe țară pentru anul 2026, conform HG nr. 771/2025, este în mărime de 6 300 lei.
  2. În conformitate cu anexa nr. 1 la HG nr. 743/2002, în vigoare, rețeaua tarifară la nivelul maxim pentru un muncitor de categoria III este în mărime de 1,59.
  3. Coeficientul de complexitate în ramură, stabilit în anexa nr. 3 la HG nr. 743/2002, este în mărime de 1,35 pentru sectorul gazelor naturale, energiei electrice și energiei termice.
  4. Se aplică o primă lunară la salariul de bază în mărime de 10%, conform abordării unice a ANRE în toate sectoarele reglementate.
  5. Vechimea în muncă este de 3 ani. Conform HG nr. 1527/2007, sporul pentru vechimea în muncă de la 2 la 5 ani este în mărime de 10%.
  6. Sporul pentru munca prestată în condiții nocive, pentru punctajul 1, conform HG nr. 152/2004, este în mărime de 100 lei/lună.

Calculul: 6 300 × 1,35 × 1,59 × (1,1 × 2) + 100 = 16 327,5 lei.

 

ANRE acceptă în scopuri tarifare doar cheltuielile strict necesare pentru desfășurarea activității reglementate. Cheltuielile nejustificate, ineficiente sau care nu au caracter obligatoriu, cum ar fi ajutoarele materiale, primele unice, tichetele de masă și alte beneficii similare, nu sunt acceptate în scopuri tarifare.