Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova
Linia de informare 08001 0008

ANRE: Modul de formare al prețului de achiziție al gazelor naturale

24 februarie 2026 • Vizualizari: 184

ANRE: Modul de formare al prețului de achiziție al gazelor naturale





În contextul unor interpretări apărute în spațiul public privind modul de formare a prețurilor, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) vine cu precizări, pentru a informa opinia publică despre modul de calculare al prețului de achiziție al gazelor naturale, parte componentă din structura prețurilor reglementate de furnizare.

 

Prețul de achiziție luat în calcul la aprobarea prețurilor reglementate reprezintă media ponderată a tuturor achizițiilor realizate pe parcursul unui an calendaristic și include variațiile sezoniere ale pieței, precum și costurile logistice aferente aducerii gazelor naturale până în sistemul național al Republicii Moldova.


Astfel, în structura prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale, în vigoare din data de 04 februarie 2026, a fost stabilită valoarea prognozată de 404,24 euro/1000m3, echivalent al aproximativ 38 euro/MWh (structura detaliată în tabelul de mai jos).

Agenția menționează că acest cost include toate cheltuielile de achiziție, transport, injecție, stocare și extragere din depozitele de stocare, alte cheltuieli conexe, precum și cheltuielile de transport (tranzit) din țara de achiziție până în punctul virtual de tranzacționare (PVT) al Republicii Moldova.

 

Modelul de preț reglementat în baza costului mediu ponderat anual are drept scop asigurarea protecției consumatorilor prin garantarea unei stabilități tarifare și continuității furnizării pe întreaga perioadă de reglementare (an calendaristic), fiind conceput pentru a atenua impactul fluctuațiilor zilnice sau la o perioada anumită ale pieței.

 

În graficul de mai jos este reprezentat modelul prețului mediu ponderat anual, echivalent al aprox. 38 euro/MWh în comparație cu prețurile și volumele lunare de achiziție, menționate în tabel.

 

Astfel, este clar evidențiat ca utilizarea unui preț mediu ponderat anual, include atât perioade când furnizorul achiziționează gaze naturale la un cost de achiziție mai mare decât cel inclus in structura prețului reglementat, cât și perioade când prețurile regionale sunt mai mici decât media, datorate sezonalității de cerere și ofertă.

 

Graficul demonstrează că preponderent în lunile de iarnă, când consumul de gaze naturale este cel mai mare și respectiv prețurile de achiziție sunt mai ridicate, furnizorul achiziționează gaze naturale la un preț mai mare decât costul mediu inclus in structura prețurilor reglementate.

În această situație, furnizorul înregistrează un deficit de încasări (”devieri negative”), fapt ce înseamnă că toți consumatorii achită un preț mai mic decât ar fi fost, dacă prețul reglementat reflecta realitățile din piață la acel moment.

 

Și invers, în perioadele de extra sezon, când cererea de gaze naturale este scăzută și generează prețuri regionale mai mici, furnizorul înregistrează un excedent de încasări (”devieri pozitive”) achiziționând gazele naturale la un preț mai mic decât cel inclus în prețul reglementat.

 

La nivelul întregii perioade de reglementare (an calendaristic), prin aplicarea modului de calcul în baza costului mediu ponderat, devierile generate in anumite perioade se compensează reciproc.

 

Astfel, modul de aplicare a prețului reglementat bazat pe costul mediu ponderat anual asigură consumatorilor stabilitate și predictibilitate tarifară, iar furnizorului viabilitatea financiară pentru desfășurarea activității de furnizare a gazelor naturale.

 

Agenția menționează că în spațiul public sunt adesea promovate calcule și analize alternative, care în mare parte prezintă comparații dintre prețul mediu de achiziție al gazelor naturale publicat de Agenție, cu alte valori de referință, cum ar fi:

- indici spot ai TTF la un anumit moment - acestea sunt valori de referință, nu prețuri concrete de tranzacționare.
- prețuri de tranzacționare pe bursele din anumite țări - care nu includ costurile logistice pentru transportul gazelor naturale până în sistemul de transport al Republicii Moldova.
- indici statistici de achiziție - în special este promovată o analiză comparativă dintre costul trimestrial al gazelor naturale din Republica Moldova cu indicele mediu de ”import al Uniunii Europene” (I:EUNGIP). De menționat că, acest indice reprezintă un preț mediu de achiziție ”la hotar” (livrari din afara UE, fără costuri logistice și de tranzacționare pe continent), bazat preponderent pe achiziții de gaze naturale lichefiate (LNG) din SUA, livrate în special în zona Europei de Vest.

 

Astfel, în analizele comparative, sunt evidențiate diferențe semnificative între  prețurile efectiv aplicate în Republica Moldova și valorile utilizate ca ipoteze de referință, diferențe care pot genera interpretări incomplete sau concluzii eronate și pot crea percepții distorsionate în opinia publică.

 

Agenția subliniază că toate calculele comparative trebuie să fie efectuate în mod profesionist si obiectiv, prin compararea prețurilor în condiții similare. Astfel, prețurile utilizate în ipotezele alternative trebuie să fie ajustate cu toate condițiile și costurile reale de tranzacționare și livrare a gazelor naturale până în sistemul de transport al Republicii Moldova și ulterior compararea acestora cu prețul efectiv publicat de ANRE.

 

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică îndeamnă cetățenii să se informeze pe toate subiectele de interes public din surse oficiale, credibile și verificate.

 

În scopul asigurării transparenței decizionale și al unei informări corecte a consumatorilor, Agenția publică pe pagina sa web calculele și structura prețurilor reglementate din toate sectoarele energetice, astfel încât orice  persoană interesată să poată accesa și analiza  informațiile relevante.

 

ANRE rămâne deschisă să ofere, în limitele competențelor sale, informații suplimentare privind evoluțiile din sectorul energetic.