Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova
Linia de informare 08001 0008
 

ANRE inițiază procedura de elaborare a proiectului de modificare a Regulamentului privind racordarea la rețelele electrice și prestarea serviciilor de transport și de distribuție a energiei electrice

Septembrie 20, 2022

ANRE inițiază procedura de elaborare a proiectului de modificare a Regulamentului privind racordarea la rețelele electrice și prestarea serviciilor de transport și de distribuție a energiei electrice



În conformitate cu prevederile art.9 din Legea nr.239 – XVI din 13.11.2008, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică aduce la cunoştinţa despre inițierea procedurii de elaborare a proiectului de modificare a Regulamentului privind racordarea la rețelele electrice și prestarea serviciilor de transport și de distribuție a energiei electrice aprobat prin Hotărârea ANRE nr. 168/2019 din 31.05.2019.

 

Modificările respective urmează a fi elaborate în scopul aplicării prevederilor Legii nr. LP255/2022 din 29.07.2022.

 

Recomandările/propunerile părților interesate, cu privire la elaborarea modificărilor la Regulamentul menționat, pot fi expediate până la 04 octombrie 2022 la adresa electronică: anre@anre.md,  Tel: 022 823 955 sau la sediul Agenției (str. Pușkin 52/A, MD – 2005, mun. Chișinău).

 

Persoana responsabilă: Veaceslav Țurcanu, consultant Secția reglementări, Departamentul Energie electrică și regenerabilă, tel: 022 823 934, e-mail: vturcanu@anre.md 

 

Alte anunțuri

Arhiva