ANRE anunță ședință publică pentru data de 29.12.2025
În conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr.239 – XVI din 13.11.2008, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică aduce la cunoştinţa despre inițierea procedurii de elaborare a proiectului de hotărâre cu privire la modificarea Regulamentului privind măsurarea energiei electrice în scopuri comerciale aprobat prin hotărârea CA al ANRE nr. 74 din 25.02.2022 (în continuare - Regulament).
Necesitatea modificării Regulamentului rezidă din ajustările aduse legislației primare (Legea nr. 10/2016 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile) privind producerea distribuită a energiei electrice din surse regenerabile, inclusiv prin aplicarea mecanismelor precum „contorizare netă” și „facturarea netă”, precum și din elaborarea unor acte normative secundare care vin să reglementeze activitățile comunităților de energie din surse regenerabile.
În acest sens, Agenția solicită de la părțile interesate propuneri de modificare a actului normativ menționat.
Recomandările/propunerile părților interesate, cu privire la elaborarea proiectului de hotărâre cu privirea la modificarea actului normativ menționat pot fi expediate la adresa electronică: anre@anre.md, tel: 022 823 955 sau la sediul Agenției (str. Pușkin 52/A, MD – 2005, mun. Chișinău) până la 28.02.2025.
Persoana responsabilă: Veaceslav Țurcanu, consultant Secția reglementări, Departamentul Energie electrică și regenerabilă, tel: 022 823 934, e-mail: vturcanu@anre.md