ANRE anunță ședință publică pentru data de 12.12.2024
În conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 239/2008 privind transparenţa în procesul decizional, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică aduce la cunoştinţă despre inițierea procedurii de elaborare a proiectului Regulamentului privind garanţiile de origine.
În contextul modificării Legii nr. 10/2016 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile (în continuare Legea nr.10/2016), intrată în vigoare la data de 08.12.2023 prin Legea nr. 331 din 09.11.2023 Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică i se atribuie obligația de emitere a garanțiilor de origine la cererea producătorului de energie din surse regenerabile și ținerea Registrului garanțiilor de origine, care trebuie să fie aliniat la standardul SM EN 16325+A1 și la Principiile și regulile de funcționare ale Sistemului European de Certificare a Energiei (SECE).
Astfel, în conformitate cu art. 14, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 10/2016 Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică elaborează şi aprobă actele normative necesare reglementării raporturilor juridice dintre participanţii la piaţa energiei din surse regenerabile, inclusiv regulamentul privind garanţiile de origine, iar în conformitate cu art. 31, alin. (3) Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică emite garanția de origine la cererea producătorului de energie din surse regenerabile.
În acest sens, în scopul îndeplinirii noilor prevederilor ale Legii nr. 10/2016, se propune elaborarea proiectului Regulamentului privind garanţiile de origine.
Recomandările/propunerile cu privire la elaborarea Regulamentului menționat, pot fi prezentate până la 9 august 2024 la adresa electronică: anre@anre.md, număr de telefon: 0-22 823 955 sau la sediul Agenției (str. A. Pușkin 52/A, Chișinău).
Persoana responsabilă: Dionisie Ceban, Șef al Secției energie regenerabilă, Departamentul Energie electrică și regenerabilă, tel: 022 823 982, e-mail: dceban@anre.md.