ANRE anunță ședință publică pentru data de 21.07.2026
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică anunță pentru marți, 21.07.2026, ora 10:00, desfășurarea ședinței publice în cadrul căreia vor fi examinate și supuse spre aprobare următoarele proiecte de hotărâre:
- Privind modificarea Hotărârii Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică nr. 385/2026 privind aprobarea marjei comerciale specifice la comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard pentru semestrul doi al anului 2026;
- Privind aprobarea tarifelor pentru furnizarea/prestarea serviciului public de alimentare cu apă potabilă, de canalizare și de epurare a apelor uzate de către S.A. „Apă Canal Nisporeni”;
- Privind aprobarea tarifelor pentru furnizarea/prestarea serviciului public de alimentare cu apă potabilă, de canalizare și de epurare a apelor uzate de către Î.M. „Regia Apă Șoldănești”;
- Privind aprobarea tarifului pentru furnizarea serviciului public de alimentare cu apă tehnologică de către Î.M. ”AQUA Basarabeasca”;
- Privind aprobarea tarifelor pentru furnizarea/prestarea serviciului public de alimentare cu apă potabilă, de canalizare și de epurare a apelor uzate de către Î.M. ”Apă-Canal din Basarabeasca”;
- Privind aprobarea tarifelor pentru furnizarea/prestarea serviciului public de alimentare cu apă tehnologică, de canalizare și de epurare a apelor uzate de către Î.M. „Apă-Canal Taraclia”;
- Privind aprobarea tarifelor pentru furnizarea/prestarea serviciului public de alimentare cu apă potabilă, de canalizare și de epurare a apelor uzate de către Î.M. „Apă-Canal Dondușeni”;
- Privind aprobarea tarifelor pentru furnizarea/prestarea serviciului public de alimentare cu apă tehnologică, de canalizare și de epurare a apelor uzate de către Î.M. „Gospodăria Comunal Locativă Călărași”;
- Privind aprobarea cheltuielilor de bază pentru SRL „Petcom Lux”.
Proiectele menționate pot fi consultate pe pagina web oficială a ANRE: www.anre.md, secțiunea Transparență decizională/Proiecte supuse aprobării și Transparență decizională/Proiecte supuse consultării publice.
În scopul asigurării transparenței procesului decizional, ședința va fi transmisă online pe pagina oficială facebook.com/anre.moldova/ și pagina oficială de https://www.youtube.com/@ANRE_Moldova
Doritorii de a participa la ședința online urmează să se înscrie în prealabil la adresa de mail gsanduta@anre.md sau presa@anre.md pentru a primi link-ul la ședință împreună cu parola.