Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova
Linia de informare 08001 0008

ANRE a înmânat premiile câștigătorilor Concursului de creație „Securitatea electrică în viziunea copiilor”, ediția a IV-a

27 februarie 2026 • Vizualizari: 385

ANRE a înmânat premiile câștigătorilor Concursului de creație „Securitatea electrică în viziunea copiilor”, ediția a IV-a





 

Astăzi, conducerea Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a înmânat premiile câștigătorilor Concursului de creație „Securitatea electrică în viziunea copiilor”, ediția a IV-a, organizat cu scopul de a promova cultura securității electrice în rândul tinerei generații.

 

Evenimentul a reunit copiii premiați, părinți și cadre didactice, într-o atmosferă plină de emoție și apreciere pentru creativitatea și implicarea participanților. Lucrările prezentate au reflectat, prin desene și mesaje originale, importanța respectării regulilor de securitate electrică atât în mediul casnic, cât și în spațiile publice.

 

În cadrul ceremoniei, reprezentanții ANRE au felicitat câștigătorii și au menționat că astfel de inițiative contribuie la formarea unui comportament responsabil încă de la vârste fragede. Securitatea electrică nu reprezintă doar un set de reguli, ci un mod de viață care trebuie învățat și asumat din copilărie, pentru a preveni riscurile și a proteja sănătatea și viața.

 

Prin organizarea acestui concurs, ANRE își reafirmă angajamentul de a promova informarea și educația în domeniul energetic, încurajând implicarea activă a copiilor și a comunității în construirea unei culturi a siguranței.