Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat tariful reglementat pentru serviciul de transport al gazelor naturale la punctele de interconectare de intrare/ieșire în care S.R.L. „Vestmoldtransgaz” oferă capacitate condiționată.
Capacitatea condiționată oferă utilizatorilor de sistem dreptul de a utiliza simultan capacitatea pentru transportul gazelor naturale din punctul de intrare PI Căușeni către punctul de ieșire PI Grebeniki, cu o cantitate totală rezervată de cel puțin 5 300 MWh/zi. Produsul este oferit pe bază lunară, trimestrială și/sau anuală.
În acest sens, S.R.L. „Vestmoldtransgaz” a prezentat ANRE cererea nr. 02-615 din 25.06.2025 privind aprobarea tarifului de intrare/ieșire pentru produsul de capacitate condiționată, în mărime de: 277,26 lei / 1000 m³/h, echivalent cu 26,26 lei / MWh/h.
Toate costurile aferente oferirii capacității condiționate vor fi recuperate integral prin aplicarea tarifului menționat supra, fără impact asupra tarifelor percepute pentru produsele standard de capacitate fermă și întreruptibilă. Veniturile suplimentare acumulate în eventualitatea valorificării produsului condiționat vor contribui la reducerea tarifelor de transport pentru perioada următoare, în beneficiul utilizatorilor de sistem și al consumatorilor finali din Republica Moldova.
Introducerea produsului de capacitate condiționată este în linie cu obiectivele strategice naționale ale Republicii Moldova ce țin de diversificarea surselor și rutelor de aprovizionare cu gaze naturale. ANRE își propune să promoveze valorificarea maximă a infrastructurii de transport existente pentru optimizarea costurilor serviciului de transport al gazelor naturale. Prin oferirea unor produse flexibile de capacitate, cum este capacitatea condiționată, S.R.L. „Vestmoldtransgaz” își consolidează poziția de rută de tranzit cheie pentru gazele naturale destinate instalațiilor de stocare din Ucraina și altor piețe regionale.
Această abordare sprijină sustenabilitatea financiară a operatorului, contribuind la securitatea energetică a Republicii Moldova și la diversificarea rutelor de aprovizionare în regiune, consolidând, totodată, rolul țării ca actor semnificativ în securitatea energetică regională.