Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat, la 13 mai 2025, în cadrul unei ședințe publice, noi tarife pentru activitățile licențiate în sectorul gazelor naturale.
Pentru operatorii S.R.L. „Bălți-gaz” și S.R.L. „Edineț-gaz” au fost aprobate următoarele tarife reglementate pentru serviciul de distribuție a gazelor naturale:
S.R.L. „Bălți-gaz”:
- prin rețelele de presiune înaltă – 1 051 lei/1000 m3 (fără TVA);
- prin rețelele de presiune medie – 2 385 lei/1000 m3 (fără TVA);
- prin rețelele de presiune joasă – 6 999 lei/1000 m3 (fără TVA).
S.R.L. „Edineț-gaz”:
- prin rețelele de presiune înaltă – 822 lei lei/1000 m3 (fără TVA);
- prin rețelele de presiune medie – 2 641 lei/1000 m3 (fără TVA);
- prin rețelele de presiune joasă – 7 201 lei/1000 m3 (fără TVA).
Factorii obiectivi care au determinat revizuirea tarifelor aferente serviciului de distribuție reprezintă necesitatea actualizării costurilor de bază aprobate pentru operatori și a recuperării devierilor tarifare acumulate în perioada precedentă de reglementare.
Totodată, au fost aprobate valorile costurilor de bază aferente serviciului de distribuție a gazelor naturale prestat de către S.R.L. „Rotalin Gaz Trading”, pentru anul de bază 2025, în valoare totală de 39 080,4 mii lei.
De menționat că ANRE a examinat solicitarea S.R.L. „Rotalin Gaz Trading” prin prisma prevederilor legale, metodologice, cu respectarea principiului eficienţei maxime la cheltuieli minime şi necesare desfășurării activităţii reglementate.
De asemenea, au fost aprobate tarifele reglementate pentru serviciile auxiliare prestate de către S.R.L. „Taraclia-gaz” și S.R.L. „Cahul-gaz”.
Hotărârile vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.