În ședința publică de astăzi, Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat modificarea marjei comerciale specifice aplicate la comercializarea cu amănuntul a benzinei și motorinei, prin includerea aportului destinat constituirii și menținerii stocurilor de urgență de produse petroliere.
Decizia reprezintă o măsură necesară pentru consolidarea securității aprovizionării cu produse petroliere a Republicii Moldova. Constituirea stocurilor de urgență va permite țării să răspundă mai eficient unor eventuale întreruperi ale aprovizionării, crize regionale sau alte situații excepționale care ar putea afecta disponibilitatea carburanților pe piață. Astfel, măsura contribuie la creșterea rezilienței sectorului petrolier și la protejarea continuității aprovizionării consumatorilor pe termen lung.
Modificarea a fost adoptată în vederea punerii în aplicare a prevederilor Legii nr. 119/2026 privind securitatea aprovizionării cu produse petroliere, intrată în vigoare la 30 iunie 2026. Potrivit legii, ANRE are obligația de a include în marja comercială specifică aportul pentru stocurile de urgență, stabilit prin art. 39 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 119/2026 în valoare fixă de 0,48 lei/litru pentru benzina și motorină
În urma modificării, marja comercială specifică va constitui:
- 4,30 lei/litru pentru benzina, față de 3,82 lei/litru anterior;
- 4,32 lei/litru pentru motorină, față de 3,84 lei/litru anterior.
Această componentă este prevăzută expres de lege și are o destinație exclusivă, respectiv finanțarea constituirii și menținerii stocurilor de urgență. Prin urmare, valoarea de 0,48 lei/litru nu va fi supusă ajustărilor semestriale aplicate marjei comerciale specifice în conformitate cu metodologia ANRE.
Hotărârea aprobată de Consiliul de administrație al ANRE va intra în vigoare la 1 august 2026.
Prin această decizie, ANRE pune în aplicare cadrul legal național privind securitatea aprovizionării cu produse petroliere și contribuie la dezvoltarea unui mecanism durabil de protecție a pieței și a consumatorilor în eventualitatea unor situații de criză.