Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova
Linia de informare 08001 0008

ANRE a ajustat tarifele și prețurile la energia electrică

16 august 2019 • Vizualizari: 13655

ANRE a ajustat tarifele și prețurile la energia electrică





Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a examinat și aprobat, astăzi, 16 august 2019, în  ședință publică, mai multe hotărâri.

Astfel, au fost stabilite valorile costurilor de bază pentru anul 2018 aferente serviciului de livrare a energiei termice de către S.A. „Comgaz-Plus”, fiind propuse spre acceptare valorile costurilor pentru anul de bază 2018 în mărime de 3 056,4 mii lei, cu 858 mii lei sau cu 21,9 % mai puțin decât valoarea solicitată de către titularul de licență.

De asemenea, au fost aprobate valorile costurilor de bază pentru activităţile de distribuţie a gazelor naturale prestate de către operatorii sistemelor de distribuţie şi pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale prestată de S.A. „Moldovagaz”.

Un alt subiect de pe ordinea de zi s-a referit la tarifele pentru furnizarea/prestarea serviciului public de alimentare cu apă, de canalizare şi epurare a apelor uzate de către Î.M. „Servicii Comunale Glodeni”, și, respectiv, Î.M. „Apă-Canal din Basarabeasca”. În cazul acestor întreprinderi au fost majorate doar tarifele pentru consumatorii casnici, iar tarifele pentru consumatorii noncasnici au rămas constante, atât pentru serviciul public de alimentare cu apă potabilă, cât și pentru serviciul public de canalizare și de epurare a apelor uzate.

În același timp, au fost aprobate prețurile la energia electrică furnizată de Î.C.S. ,,Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” S.R.L. și S.A. ,,Furnizarea Energiei Electrice Nord”. Astfel, consumatorii finali din centrul și sudul țării vor achita 189 bani/kWh, iar consumatorii finali din nordul țării vor achita 223 bani/kWh. Prețurile ajustate, în linii mari, au revenit la nivelul prețurilor din anul 2017.

În cadrul ședinței a fost aprobat prețul reglementat pentru energia electrică furnizată de furnizorul central de energie electrică. În baza informației prezentate de S.A. „Energocom” și urmare a analizei volumelor prognozate a energiei electrice produse de centralele electrice eligibile, care produc din surse regenerabile de energie, precum și a energiei electrice produse de centralele electrice de termoficare urbane, a fost acceptat prețul reglementat de furnizare solicitat de întreprindere în cuantum de 158 bani/kWh.