Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova
Linia de informare 08001 0008

Energie electrică

Are dreptul furnizorul să solicite plată pentru încheierea contractului de furnizare a energiei electrice?

Încheierea, prelungirea sau suspendarea acţiunii contractului de furnizare a energiei electrice este efectuată gratis de către furnizor. Furnizorul nu este în drept să ceară anumite plăţi de la consumator (solicitant) pentru executarea acestor lucrări.

Care este procedura de reparare a pagubelor materiale şi morale, suportate de consumator din cauza şocului de tensiune ce a avut loc în reţeaua electrică a furnizorului?

În cazul deteriorării receptoarelor electrice ale consumatorului casnic, repararea pagubelor materiale are loc cu respectarea următoarelor condiţii:

consumatorul a depus la furnizor o cerere în scris în termen de 5 zile lucrătoare de la data apariţiei evenimentului care a produs deteriorarea receptoarelor electrice;
analiza efectuată în comun de către consumator, furnizor (unitatea de distribuţie) şi Departamentul supravegherii energetice de Stat din cadrul ANRE, care este invitat de către furnizor, constată faptul producerii şocului sau a golului de tensiune, invocat de consumator, care a cauzat deteriorarea receptoarelor electrice ale consumatorului;
consumatorul casnic a prezentat furnizorului documente care confirmă suma cheltuielilor achitate pentru reparaţia receptoarelor electrice efectuată de o persoană autorizată.

Divergenţele cu privire la repararea pagubelor materiale care nu pot fi soluţionate de părţile contractante, se soluţionează în conformitate cu prevederile art. 1998, 2005 din Codul civil, republicat în MO nr. 467-479 din 01.03.2019, în instanţa de judecată.

Reparaţia prejudiciului moral se efectuează în conformitate cu clauzele art. 2036 din Codul civil, în care se prevede că în cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral, instanţa de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin echivalent bănesc.

Cum se poate de verificat corectitudinea calculului şi sumelor incluse în factura de plată, emisă în baza actului de depistare a încălcărilor clauzelor contractuale?

În primul rând consumatorul trebuie să solicitate prezentarea de către furnizor a recalculului efectuat. În cazul în care recalculul energiei electrice consumate a fost efectuat în baza receptoarelor incluse în act, atunci va fi necesar de verificat dacă numărul orelor de utilizare a receptoarelor incluse în calcul coincid cu numărul orelor prevăzute în tabelul din Anexa nr. 4 la Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei electrice. Totodată trebuie de verificat dacă puterea receptoarelor incluse în calcul corespund cu puterea reală a receptoarelor pe care le deţine consumatorul. Cantitatea energiei electrice preconizate pentru facturare va fi determinată ca diferenţa dintre cantitatea energiei electrice calculate şi cantitatea de energie electrică deja facturată şi achitată pentru perioada respectivă, cu excepţia cazurilor în care calculul este efectuat doar pentru receptoarele conectate neautorizat prin ocolirea echipamentului de măsurare şi instalaţiilor de utilizare. La efectuarea calculelor conform sistemului pauşal se aplică tariful în vigoare pe perioada efectuării calculului.

În cazul în care este întocmit un act de încălcare a clauzelor contractuale, personalul furnizorului are dreptul să intre în apartament pentru efectuarea inventarierii receptoarelor electrice sau nu?

Personalul furnizorului nu are dreptul să intre în apartament pentru inventarierea receptoarelor electrice fără învoirea proprietarului. În cazul în care consumatorul casnic permite accesul pentru inventariere, recalculul energiei electrice consumate se efectuează în baza puterii şi orelor de funcţionare a receptoarelor, stabilite în anexa nr. 4 din Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei electrice, iar în cazul în care consumatorul nu oferă acces pentru inventariere, recalculul se efectuează în baza puterii întrerupătoarelor automate sau a puterii contractate, furnizorul alegând-o pe cea mai mică. În astfel de cazuri cantitatea de energie electrică calculată în baza puterii contractate sau puterii întrerupătoarelor ar putea să fie relativ mai nare decât cea calculată conform receptoarelor.

Care utilizator de energie electrică poate fi calificat drept subconsumator şi care este tariful energiei electrice pe care îl achită un subconsumator?

Subconsumator este considerat persoană fizică sau persoană juridică ale cărei instalaţii electrice sunt racordate la instalaţiile electrice ale unui consumator şi are încheiat cu acesta contract de alimentare cu energie electrică. Consumatorul este în drept să transmită energie electrică subconsumatorului, numai cu acordul prealabil în scris al furnizorului, cu respectarea strictă a prevederilor Regulamentului pentru furnizarea şi utilizarea energiei electrice. Subconsumatorul nu are niciun fel de relaţii cu furnizorul de energie electrică şi acesta nu are dreptul să se implice în relaţiile dintre consumator şi subconsumator. Costul unui kWh de energie electrică este prevăzut în contractul încheiat între consumator şi subconsumator şi este constituit din tariful aprobat de ANRE la care consumatorul poate adăuga o taxă pentru acoperirea parţială a cheltuielilor pentru exploatarea instalaţiilor electrice ce-i aparţin şi consumului tehnologic.

De ce în unele facturi de plată a energiei electrice evaluarea este efectuată „Real”, iar în altele „Estimativ”?

În cazurile în care în factura de plată în rubrica „Evaluare” este înscris „Real” - calculul energiei electrice consumate a fost efectuat în conformitate cu indicii reali ai contorului. În cazul în care este specificat ”Estim”, volumul energiei electrice consumate a fost determinat estimativ. Citirea indicaţiilor echipamentului de măsurare în scopul facturării se face lunar de către personalul operatorului de reţea. În cazul în care operatorul de reţea nu are acces la echipamentul de măsurare, el este în drept să emită facturi în baza calculelor estimative ale consumului de energie electrică pe o perioadă nu mai mare de 2 luni.

Cum se efectuează racordarea la reţea a instalaţiilor de utilizare în cazul întovărăşirilor pomicole şi cooperativelor de construcţie a garajelor?

Instalaţiile de utilizare, în cazul întovărăşirilor pomicole şi cooperativelor de construcţie a garajelor, se racordează la reţeaua de distribuţie a furnizorului în baza unui proiect unic. Furnizorul încheie contract de furnizare a energiei electrice cu întovărăşirile pomicole şi cooperativele de construcţie a garajelor, iar acestea la rândul lor încheie contracte de furnizare a energiei electrice cu fiecare membru al său în parte.

În cât timp este obligat furnizorul de energie electrică să reconecteze apartamentul care a fost deconectat de la reţea?

Termenul pentru reconectarea instalaţiei de utilizare a consumatorului la reţeaua de distribuţie este de cel mult 2 zile lucrătoare de la momentul înregistrării cererii de reconectare. Cererea de reconectare se depune după înlăturarea de către consumator a motivelor ce au dus la deconectare şi plata pentru reconectare. Pentru încălcarea termenelor de reconectare unitatea de distribuţie este obligată să plătească consumatorului o compensaţie de 25% din taxa de reconectare pentru fiecare zi de întârziere. Pentru a primi compensaţia consumatorul trebuie să se adreseze furnizorului cu o cerere, prin care va solicita să fie achitată compensaţia respectivă.

Cum se efectuează racordarea instalaţiilor de utilizare ce aparţin solicitanţilor din blocurile locative cu multe apartamente şi cine poate iniţia efectuarea procedurii respective?

Racordarea instalaţiilor de utilizare ale solicitanţilor, din blocurile locative se efectuează în baza unui proiect unic. De regulă, cu astfel de probleme se ocupă gestionarul blocului locativ, care solicită de la furnizor eliberarea avizului de racordare. În baza avizului de racordare instituţia de proiectare contractată de gestionarul blocului elaborează proiectul care în mod obligatoriu se coordonează cu furnizorul. Cheltuielile pentru elaborarea proiectului şi costul lucrărilor efectuate conform proiectului sunt achitate de potenţialii consumatori. Echipamentele de măsurare sunt procurate şi instalate din contul furnizorului la instalaţiile electrice ale consumatorilor casnici la momentul încheierii contractului de furnizare a energiei electrice cu ultimii.

În cazul schimbării denumirii persoanei juridice, furnizorul are dreptul să înainteze un nou aviz de racordare?

În astfel de cazuri furnizorul nu are dreptul să înainteze un nou aviz de racordare, prin care să ceară modificarea condiţiilor tehnice de racordare existente, însă persoana juridică este obligată să prezinte furnizorului documentele de confirmare, necesare pentru operarea modificărilor în contractul de furnizare a energiei electrice.

În cazul în care imobilul obţinut de persoana fizică sau juridică nu a fost deconectat de la reţeaua electrică şi nu a fost solicitată modificarea puterii contractate, furnizorul are dreptul să înainteze solicitantului aviz de racordare?

În procesul încheierii contractului de furnizare a energiei electrice, furnizorul nu are dreptul să-i elibereze noului consumator avizul de racordare, prin care să-i înainteze acestuia noi condiţii tehnice de racordare

Ce trebuie să întreprindă persoana fizică la procurarea unui imobil care nu este deconectat de la reţeaua electrică?

Pentru evitarea unor eventuale probleme ce ar putea să apară ulterior în relaţiile cu furnizorul de energie electrică, trebuie să se întreprindă următoarele acţiuni:

să-i solicite vânzătorului prezentarea unui certificat, eliberat de furnizor, prin care ar fi confirmată lipsa datoriilor pentru consumul de energie electrică la locul de consum respectiv;
înainte de a se muta în imobilul respectiv să se adreseze furnizorului pentru încheierea contractului de furnizare a energiei electrice şi pentru verificarea echipamentului de măsurare;

pentru a se asigura că echipamentul de măsurare şi sigiliile aplicate sunt integre (nu sunt deteriorate, falsificate etc.), ar putea să solicite, din contul său, să fie efectuată verificarea metrologică a echipamentului de măsurare.

În cazul în care furnizorul întocmeşte actul de depistare a încălcării clauzelor contractuale, care este procedura de efectuare a expertizei asupra contorului şi sigiliilor aplicate lui?

La întocmirea actului de depistare a încălcărilor contractuale operatorul de reţea indică în mod obligatoriu cauza întocmirii actului. În cazul în care se presupune că echipamentul de măsurare este deteriorat, s-a intervenit în echipamentul de măsurare sau au fost violate sigiliile aplicate lui, operatorul este în drept, în prezenţa consumatorului, să demonteze echipamentul de măsurare pentru a fi transmis la constatarea tehnico-ştiinţifică. În astfel de cazuri operatorul este obligat să întocmească actul de demontare în două exemplare (câte unul pentru fiecare parte) în care să fie indicate numărul şi indicaţiile contorului numărul sigiliilor şi motivul demontării, să împacheteze, să sigileze şi să înmâneze consumatorului probele demontate pentru a fi transmise la una din instituţiile abilitate în efectuarea constatărilor-tehnico ştiinţifice. Operatorul nu are dreptul să indice la care instituţie trebuie să fie efectuată expertiza, aceasta fiind aleasă de consumator.

În prezent în or. Chişinău sunt abilitate în efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice asupra integrităţii contoarelor şi sigiliilor aplicate lui următoarele instituţii: Institutul de Expertiză Judiciară al Ministerului Justiţiei, cu sediul pe str. Maria Cibotaru, 2, Centrul de expertize „Cexin”, cu sediul pe str. Independenţei, 10/1, ÎS „Registru”, str. Salcâmilor, 28 şi Direcţia tehnico-criminalistică a Ministerului Afacerilor Interne, str. Ştefan cel Mare, 75. Cheltuielile pentru efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice se achită de partea care a iniţiat-o.

Consumatorul, înainte de efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice, are dreptul să efectueze verificarea metrologică de expertiză a echipamentului de măsurare, cheltuielile fiind suportate de consumator.

Pentru încheierea contractului de furnizare a energiei electrice cu solicitantul, furnizorul este obligat să respecte vreo formă stabilită de contract sau nu?

Furnizorul este obligat să încheie contract de furnizare a energiei electrice cu consumatorii casnici şi noncasnici în strictă corespundere cu clauzele obligatorii ale contractului de furnizare a energiei electrice respective, care sunt specificate în Anexele nr. 2 şi 3 din Regulamentul cu privire la furnizarea energiei electrice, publicat în MO nr. 59-62/308 din 15.04.2011. Furnizorul nu este în drept să modifice clauzele obligatorii ale contractului şi nu are dreptul să-l completeze unilateral cu alte prevederi. Orice completare a contractului, atât pentru consumatorii noncasnici, cât şi pentru cei casnici, este valabilă doar dacă se efectuează în scris şi este semnată de ambele părţi, printr-o anexă separată la contract.

Poate fi considerat drept consumator persoana care utilizează energie electrică, dar nu are încheiat contract de furnizare a energiei electrice cu unitatea de distribuţie?

În prezent există încă utilizatori de energie electrică care nu au încheiat un contract de furnizare a energiei electrice cu furnizorul, dar care achită consumul în baza facturilor de plată emise de ultimul. Cu toate acestea, se consideră că părţile au relaţii contractuale, deoarece unul livrează energie electrică, iar altul, în baza facturilor emise de acesta achită volumul consumat. Toţi utilizatorii de energie electrică care au relaţii contractuale cu furnizorul, dar care din varii motive nu au încheiat cu acesta în scris contract de furnizare a energiei electrice, sunt consideraţi consumatori de energie electrică.