Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova
Linia de informare 08001 0008

Energie termică

Energie termică



Contractarea serviciului de furnizare a energiei termice:

 

1. Orice persoană fizică sau juridică, instalaţiile de utilizare a energiei termice ale căreia sunt racordate la reţeaua termică sau care a depus cerere de racordare la reţeaua termică şi a îndeplinit condiţiile şi lucrările prevăzute în avizul de racordare, este în drept să solicite furnizorului încheierea contractului de furnizare a energiei termice.

2. Pentru a încheia contractul de furnizare a energiei termice şi/sau a apei calde menajere, solicitantul depune o cerere, în forma prevăzută de furnizor, iar furnizorul, la încheierea acestor contracte, va utiliza datele şi informaţia prezentată de către solicitant conform prevederilor punctelor 18 şi 27 din Regulamentul privind furnizarea energiei termice. În cazul în care a fost schimbat proprietarul locului de consum, persoana fizică sau persoana juridică este obligată să prezinte operatorului următoarele acte pentru încheierea contractului:

1) cererea, indicând numele şi prenumele (denumirea, în cazul persoanei fizice, întreprinzător individual, persoanei juridice), adresa locului de consum (sediul);

2) numerele telefoanelor/faxurilor, altă informaţie de contact;

3) copia titlului de proprietate sau a altui document care atestă obținerea pe cale legală a imobilului care face obiectul locului de consum respectiv;

4) puterea termică şi/sau debitul de agent termic/apă caldă menajeră, scopul utilizării acestora şi regimul de furnizare solicitat;

5) copia buletinului de identitate, în cazul persoanei fizice, iar în cazul persoanei juridice/fizice ce practică activitate de întreprinzător - extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice/întreprinzătorilor individuali şi procura ce confirmă împuternicirile semnatarului cererii;

6) codurile poştale, codul de identificare al proprietarului, codul fiscal, rechizitele bancare, funcţiile, numele, prenumele persoanelor autorizate să semneze contractul, în cazul persoanelor juridice.

3. Furnizorul este obligat să încheie contract de furnizare a energiei termice şi cu solicitantul care deţine imobil în baza altui drept decât cel de proprietate, cu dreptul de a consemna prin acordul părților în contractul de furnizare a energiei termice condiţia de plată preventivă a consumului de energie termică la prezentarea acordului respectiv al proprietarului.

Raporturile juridice dintre furnizor şi consumator se stabilesc în punctul de delimitare între instalaţia de utilizare a consumatorului aflată pe proprietatea acestuia şi reţeaua termică a furnizorului. Parametrii de calitate trebuie asiguraţi în punctul de delimitare.

4. Conţinutul contractului de furnizare a energiei termice se stabileşte între părţile contractante, cu respectarea prevederilor prezentului Regulament şi a Legii nr.92 din 29 mai 2014 cu privire la energia termică și promovarea cogenerării, având la bază prevederile din Anexa nr.1 la prezentul Regulament, şi cuprinde următoarele:

1) denumirea şi adresa juridică a părţilor contractului;

2) obiectul contractului;

3) scopul în care se consumă energia termică;

4) parametrii agentului termic;

5) puterea termică și graficele de consum;

6) punctul de delimitare;

7) modul de măsurare a energiei termice;

8) drepturile şi obligaţiile părţilor contractului;

9) tariful la energia termică furnizată;

10) modul şi termenele de achitare a plăţii pentru energia termică furnizată;

11) cazurile şi condiţiile de limitare, de întrerupere sau de sistare a alimentării cu energie termică;

12) termenul de informare reciprocă a consumatorilor privind apariţia şi încetarea situațiilor excepționale şi de avarie;

13) răspunderea consumatorului și a furnizorului pentru încălcarea clauzelor contractuale;

14) modalităţile de soluţionare a neînţelegerilor sau a litigiilor privind neexecutarea sau executarea defectuoasă a clauzelor contractuale;

15) mărimea şi modul de achitare a penalităţilor pentru depășirea termenului-limită de plată a facturilor, după caz;

16) durata contractului;

17) condiţiile de modificare şi de reziliere a contractului;

18) mijloacele prin care se pot obţine informaţii despre toate tarifele în vigoare;

19) alte condiţii negociate şi acceptate de consumator și furnizor.

5. Furnizorul nu poate refuza încheierea contractului de furnizare a energiei termice cu un solicitant care a îndeplinit toate condiţiile impuse prin lege și prezentul Regulament pentru încheierea contractului.

6. În sectorul rezidenţial, reprezentantul autorizat al consumatorilor din blocurile de locuit cu sisteme colective de alimentare cu energie termică, inclusiv din căminele şi blocurile de locuit departamentale, este administratorul fondului locativ respectiv, care încheie un contract de furnizare a energiei termice cu furnizorul şi repartizează lunar cantitatea de energie termică consumată între proprietarii/chiriașii de apartamente. Dacă în cadrul blocului de locuit sunt amplasate spaţii nelocuibile în proprietatea/folosinţa/gestiunea terţilor, furnizorul încheie contracte de furnizare a energiei termice în mod separat cu fiecare proprietar/chiriaş/gestionar al spaţiilor nelocuibile, cu condiţia instalării obligatorii a echipamentului de măsurare de către ultimii. În cazul în care nu există posibilitate tehnică de montare a echipamentului de măsurare pentru spaţii nelocuibile în proprietatea/folosinţa/gestiunea terţilor, sarcina repartizării cantității de energie termică consumată constituie obligația administratorului fondului locativ conform prevederilor actelor normative în vigoare.

Furnizorul încheie cu consumatorul contract de furnizare a energiei termice pentru fiecare loc de consum luat aparte sau pentru mai multe locuri de consum, în cazul acordului în scris al consumatorului, cu condiţia indicării specificului fiecărui loc de consum într-o anexă la contract. În cazul încheierii unui singur contract pentru mai multe locuri de consum, furnizorul indică separat în factura de plată, transmisă consumatorului, valoarea plăţii pentru fiecare loc de consum.

7. Termenul de încheiere sau de modificare a contractului de furnizare a energiei termice cu consumatorul a cărui instalații de utilizare a energiei termice sunt racordate la reţeaua termică, este de cel mult 7 zile calendaristice de la data depunerii cererii.

8. Contractul de furnizare a energiei termice cu un solicitant ale cărui instalații de utilizare a energiei termice urmează a fi racordate la rețeaua termică conform punctelor 25 și 29 din Regulamentul privind furnizarea energiei termice se încheie până la realizarea racordării de către furnizor.

9. Furnizorul este în drept să refuze încheierea contractului de furnizare a energiei termice cu solicitantul în cazul în care solicitantul are datorii la alte locuri de consum, refuzul fiind argumentat în scris. Furnizorul este obligat să încheie contractul de furnizare a energiei termice, în termenele prevăzute de prezentul Regulament, în cazul în care solicitantul a înlăturat cauzele ce au constituit motivul refuzului din partea furnizorului.

10. Solicitantul are dreptul să conteste la Agenție refuzul furnizorului de a încheia contractul de furnizare a energiei termice. La soluţionarea neînţelegerilor dintre solicitant şi furnizor cu privire la încheierea contractului de furnizare a energiei termice, Agenţia emite decizii obligatorii, care pot fi contestate în instanţa de contencios administrativ.

11. Consumatorul, parte a unui contract de furnizare a energiei termice, care a înstrăinat un imobil, este obligat să achite integral plata şi datoriile pentru energia termică consumată, penalităţile, dacă sunt prevăzute în contract, şi să rezilieze contractul de furnizare a energiei termice pentru locul de consum respectiv.

12. Persoana fizică sau juridică, care a obţinut cu drept de proprietate un imobil, ce nu a fost deconectat de la reţeaua termică, este obligată să solicite furnizorului încheierea contractului de furnizare a energiei termice. În cazul în care persoana fizică sau juridică nu respectă această prevedere, furnizorul este în drept să deconecteze locul de consum, anunțând persoana în cauză prin aviz de deconectare, cu cel puţin 5 zile calendaristice înainte. Furnizorul este, totodată, în drept să ceară persoanei fizice sau juridice achitarea plăţii pentru consumul de energie termică şi/sau pentru consumul de energie termică neînregistrat sau înregistrat incomplet (dacă acesta există), din momentul dobândirii de către persoana în cauză a dreptului de proprietate asupra imobilului respectiv.

13. Furnizorul este în drept să deconecteze locul de consum în ziua rezilierii contractului de furnizare a energiei termice pentru locul de consum respectiv, dacă o altă persoană nu a solicitat încheierea unui nou contract de furnizare a energiei termice pentru acest loc de consum.

14. În cazul decesului consumatorului casnic, până la stabilirea moştenitorului(ilor) imobilului persoanei decedate, furnizorul, la solicitarea unuia din succesorii la moştenire, încheie contractul de furnizare, cu condiţia achitării datoriilor create la acest loc de consum.

15. În cazul în care este stabilit un singur moştenitor al imobilului persoanei decedate, moştenitorul achită datoriile existente pentru consumul de energie termică şi încheie un nou contract de furnizare a energiei termice. Dacă moştenitorul refuză să achite datoriile respective şi să încheie contractul de furnizare a energiei termice, furnizorul este în drept să deconecteze instalațiile de utilizare a energiei termice respective de la reţeaua termică.

16. În situaţia în care există mai mulţi moştenitori ai imobilului persoanei decedate, aceştia achită datoriile existente pentru consumul de energie termică, iar unul dintre ei, cu acordul scris al celorlalţi moştenitori, încheie pe numele său contractul de furnizare a energiei termice. Dacă moştenitorii nu îndeplinesc această cerinţă, furnizorul este în drept să deconecteze de la reţeaua termică locul de consum respectiv.

17. În cazul în care consumatorul îşi schimbă denumirea, el este obligat să prezinte furnizorului documentele de confirmare, necesare pentru operarea modificărilor în contractul de furnizare a energiei termice.

18. Dacă se schimbă destinaţia spaţiului locativ, proprietarul, posesorul imobilului este obligat să solicite furnizorului încheierea unui nou contract de furnizare a energiei termice. În cazul utilizării parţiale a spaţiului locativ în alte scopuri, consumatorul este obligat să instaleze echipament de măsurare separat pentru evidenţa volumului de energie termică consumat în această parte a imobilului. Pentru aceasta el va depune în scris o solicitare către furnizor, care este obligat să-i răspundă în termen de 15 zile calendaristice. În cazul nerespectării de către consumator a acestor obligaţii, furnizorul este în drept să deconecteze locul de consum respectiv după 10 zile calendaristice de la data preîntâmpinării consumatorului prin aviz de deconectare.În cazul în care din punct de vedere tehnic deconectarea consumatorului nu este posibilă, cantitatea de energie termică va fi determinată analogic celorlalte încăperi din cadrul blocului locativ.

19. În cazul deconectării instalaţiei de utilizare a energiei termice a consumatorului de la reţeaua termică, conform punctului 133 din Regulamentul privind furnizarea energiei termice, furnizorul suspendă contractul de furnizare a energiei termice pentru 30 zile calendaristice din ziua deconectării. Dacă, pe parcursul acestei perioade, consumatorul nu înlătură motivele pentru care a fost deconectată instalaţia de utilizare a energiei termice şi nu solicită reconectarea la reţeaua termică a ei, furnizorul este în drept să rezilieze în mod unilateral contractul de furnizare a energiei termice.

20. Contractul de furnizare a energiei termice, încheiat cu consumatorul pentru o perioadă nedeterminată, îşi produce efectele până la rezilierea contractului, în conformitate cu prevederile prezentului Regulament şi clauzele contractului de furnizare a energiei termice. După caz, consumatorul/furnizorul este obligat să restituie datoriile faţă de furnizor/consumator cel târziu până la data rezilierii contractului de furnizare a energiei termice.

21. Modificarea cantităților de energie termică și a puterilor termice contractate, trimestrial sau lunar, pot fi solicitate de consumator – persoana juridică, în scris, cu 15 zile înaintea începerii perioadei pentru care se solicită modificarea. Furnizorul va comunica în scris răspunsul său în termen de 10 zile de la primirea cererii.

22. Se interzice furnizorului să ceară de la solicitant/consumator careva plăţi pentru încheierea, modificarea, prelungirea sau rezilierea contractului de furnizare a energiei termice.