O nouă oportunitate pentru tinerii specialiști. În premieră pentru sectorul energetic din Republica Moldova, 23 de tineri ingineri, economiști, juriști și specialiști IT vor beneficia de stagii plătite, timp de 6 luni, în cadrul a 11 organizații publice și private din sectorul energetic.
În cadrul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică vor activa doi tineri specialiști. Astfel, primul își va desfășura activitatea în cadrul Serviciului Teritorial Bălți, iar cel de al doilea în cadrul Secției Contravenții.
Programul de stagii plătite în sectorul energetic, cu denumirea ”Tinerii de azi - viitorul energiei de mâine” este o inițiativă finanțată de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și implementată de Proiectul Securitatea Energetică a Republicii Moldova (Moldova Energy Security Activity – MESA). Scopul programului de stagii este de a consolida capitalul uman din sectorul energetic, prin atragerea tinerilor și sprijinirea organizațiilor cheie, precum și formarea unei forțe de muncă pregătite să accelereze tranziția spre un viitor energetic sigur, durabil și competitiv.
În program au fost selectați studenți în ultimul an de licență sau master care își doresc să înceapă o carieră în sectorul energetic. În paralel cu programul de stagii, tinerii selectați vor putea beneficia de un program de dezvoltare profesională care va include sesiuni de networking și mentorat, și instruiri pe subiecte tehnice menite să le îmbunătățească abilitățile practice.
Stagiarii vor putea activa și obține experiență profesională în cadrul următoarelor instituții: Ministerul Energiei, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică din Moldova (ANRE), Moldelectrica, Premier Energy, Moldovatransgaz, Energocom, Termoelectrica, Ecolibri, Term, RED-Nord și CET-Nord.
Despre MESA
Proiectul „Securitatea Energetică a Republicii Moldova” (Moldova Energy Security Activity - MESA) este un proiect cu o durată de patru ani, prin intermediul căruia USAID va investi cel puțin 59 de milioane de dolari în consolidarea și diversificarea sectorului energetic al țării, astfel sporind securitatea energetică pe termen lung și fortificând suveranitatea Republicii Moldova.