Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova
Linia de informare 08001 0008

Protejați-vă și protejați-i și pe cei dragi!

21 aprilie 2020 • Vizualizari: 2535

Protejați-vă și protejați-i și pe cei dragi!





În conformitate cu Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 55 din 17.03.2020, în perioada 17 martie-15 mai 2020 a fost declarată stare de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

 

În baza acestei hotărâri, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova a emis mai multe dispoziții, care sunt obligatorii și executorii pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova.

 

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), ca organ ce asigură supravegherea energetică de stat, pentru protejarea cetățenilor și, mai ales a copiilor, care în această perioadă se află acasă la părinți sau bunici, atrage atenția la respectarea cerințelor normelor de securitate electrică la utilizarea receptoarelor electrice în gospodărie și să manifeste maximă precauție pentru evitarea cazurilor de electrocutare.

 

Problema asigurării electrosecurității populației este foarte actuală, fiindcă electrotraumatismul  după  gravitatea  şi consecințele  lui,  în comparație  cu  alte  forme  de  traumatism, este cel  mai  periculos.

 

Pericolul electrocutării la exploatarea instalaţiilor electrice, fie în condiţii casnice sau la producere, este determinat de faptul că nu se respectă ori se ignoră regulile elementare de securitate electrică.

 

De aceea, personalul organului de supraveghere energetică, împreună cu pedagogii instituțiilor de învățământ au familiarizat elevii cu cerințele generale de securitate electrică, inclusiv plasându-le în ungheraşul electrosecurității, pe  panoul informativ al școlilor.

 

Unele cerințe și sfaturi sunt simplu de urmat. De exemplu:
- Nu utilizați receptoare electrice defectate. Cele mai multe cazuri de traumatism electric în sectorul casnic au avut loc anume din cauza utilizării receptoarelor electrice defectate, inclusiv cu  izolația defectă a conductoarelor electrice a prelungitoarelor. 

- Nu reparați aparatele electrice în condiţii casnice și cu forțe proprii. Ele trebuie reparate numai de personalul calificat.

- Nu atingeți cu mâinile umede sau cârpe umede corpurile de iluminat şi aparatele electrocasnice. Pentru utilizarea aparatelor electrice este necesar să aveți mâinile și picioarele uscate.

- Nu utilizați aparatele electrice în baie sau încăperi cu pericol sporit de electrocutare, dacă ele nu dispun de protecția respectivă și totodată asigurați-vă că ele nu sunt umede.

- Asigurați-vă că aparatele electrice procurate în altă țară corespund tensiunii de alimentare din casa dvs.

- Nu permiteți copiilor utilizarea jucăriilor electrice, ce pot fi conectate la rețea, fără supravegherea permanentă de către maturi. Totodată, nu permiteți accesul copiilor la prizele deschise și acoperiți-le cu bandă izolantă sau capac pentru priză.

- Asigurați-vă cu privire la corespunderea aparatelor de protecție instalației electrice sau receptoarelor pe grupe. Nu utilizați aparate de protecție supradimensionate. Este recomandabil utilizarea aparatelor de protecție contra curenților de defect, care au un grad sporit de protecție la deteriorarea izolației și apariția curenților de defect (scurgere).

- Nu atingeți și nu permiteți atingerea conductoarelor electrice ce atârnă suspect în apropierea instalaţiilor electrice, pilonilor sau aflate la sol, sau atârnă prin copaci, după avarii, furtună, ploi sau vânturi puternice. Ocoliți aceste conductoare, marcați  aceste locuri şi după posibilitate asiguraţi paza acestora până la intervenția personalului calificat al operatorilor de sistem, pentru a restricționa astfel accesul persoanelor şi a animalelor domestice în zona de risc de electrocutare;

- Nu pătrundeți și nu permiteți pătrunderea pe teritoriul punctelor cu transformatoare, în încăperile lor, la instalațiile de distribuţie.

- Nu permiteți organizarea jocurilor în apropierea posturilor de transformare şi de distribuţie, rețelelor electrice, lansarea zmeilor, modelelor sportive ale aparatelor de zbor.

- Nu urcați și nu permiteți urcarea în pomi, copaci din apropierea liniilor electrice la distanțe inadmisibile de conductorii rețelelor electrice.

- În cazul unui incendiu în instalația electrică, asigurați-vă că instalația electrică este deconectată de la rețea și folosiți un extinctor (stingător) cu dioxid de carbon (CO2) pentru a stinge focul și nu folosiți niciodată apa.

- Respectați cerințele indicatoarelor electrice, care au semnificația unui avertisment privind existenta unor riscuri electrice sau pericole specifice de electrocutare.

 

În concluzie, cea mai importantă măsură de prevenire a accidentelor de natură electrică, atât în condiţiile casnice, cât şi la producere este respectarea cu strictețe a normelor şi regulilor în vigoare de securitate electrică. Orice intervenție în instalațiile electrice, inclusiv pentru amenajarea instalației, remedierea defecțiunilor circuitelor de iluminat şi prizelor, sau pentru repararea aparatelor electrocasnice, sunt permise numai personalului calificat și autorizat.

Având în vedere aceste riscuri şi cerinţele normelor de securitate electrică, sunt categoric interzise orice activități desfășurate în zona de protecție a instalaţiilor electrice!

Numai respectând întocmai normele de securitate electrică la utilizarea energiei electrice, putem evita cazurile de electrocutări, incendii şi avarii.

Despre orice defect sau incident, informați în regim de urgenţă proprietarul instalației electrice, în cele mai dese cazuri acesta este operatorul sistemului de distribuție, la numerele de telefon:

Î.C.S. „Premier Energy Distribution” S.A.  la telefonul Serviciului 24h – 022-43-11-11

SA „RED Nord”  la telefonul de serviciu – 0 231-5 31 00