În cadrul ședinței de astăzi a Consiliului de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică au fost examinate mai multe cereri de confirmare a statutului de producător eligibil de energie electrică din surse regenerabile pe bază de panouri fotovoltaice. În rezultatul discuțiilor, Consiliul de Administrație a aprobat confirmarea statutului de producător pentru 6 solicitanți cu o capacitate sumară de 3,665 MW. Astfel, până în prezent ANRE a repartizat 14,014 MW din cei 15 MW alocați conform Hotărârii Guvernului nr. 689/2018 cu privire la aprobarea limitelor de capacitate, cotelor maxime şi categoriilor de capacitate în domeniul energiei electrice din surse regenerabile până în anul 2020.
Informații suplimentare găsiți aici.
În cazul în care producătorii eligibili aprobați de ANRE vor achita în termen de 15 zile lucrătoare garanțiile de bună execuție în mărime de 2% de la valoarea estimată a investiției, procedura de recepționare a cererilor pentru confirmarea statutului de producător eligibil va fi suspendată, iar cererile și documentele neexaminate vor fi restituite din lipsă de capacitate.
În aceeași ședință, Consiliul de Administrație al ANRE a aprobat valoarea actualizată pentru anul 2019 și valoarea prognozată pentru anul 2020 a consumului tehnologic şi a pierderilor de apă în sistemul public de alimentare cu apă al titularului de licență S.A. „Apă-Canal” Cahul.
Concomitent, au fost aprobate un șir de hotărâri cu privire la eliberarea, reperfectarea licențelor la mai mulți titulari care își desfășoară activitatea pe piața produselor petroliere.
Reiterăm că, recepționarea de către ANRE a declarațiilor/cererilor privind eliberarea/prelungirea/retragerea/reperfectarea actelor permisive este asigurată exclusiv prin sistemul informațional automatizat de gestionare electronică a actelor permisive SIA GEA.