Săptămâna aceasta, în cadrul ședinței Comisiei economie, buget și finanțe a Parlamentului, dl Janez Kopac, Directorul Secretariatului Comunității Energetice, a prezentat Raportul anual de implementare pe domeniul energetic pentru Republica Moldova.
În cadrul prezentării, raportorul a trecut în revistă procesul implementării reformelor în sectorul energetic din ultimii ani, menționând că Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a demonstrat expertiză tehnică la nivel înalt prin aprobarea codurilor de rețea și altor acte importante. ANRE, practic a îndeplinit sarcina de a elabora și aproba actele normative de reglementare pentru a transpune în legislația națională prevederile Pachetului Energetic III al UE. În prezent, instituțiile implicate întreprind măsuri susținute pentru implementarea în practică a prevederilor acestuia.
Cu referire la activitatea autorității de reglementare, descrisă într-un capitol separat al Raportului, dl Janez Kopac a menționat că Agenția este pusă în fața unor provocări. Comunitatea Energetică cunoaște despre încercările unor forțe politice de a atenta la independența autorității de reglementare, accentuând că pentru Secretariatul Comunității Energetice independența Agenției este foarte importantă. Din acest motiv, de fiecare dată, Secretariatul a reacționat prompt, atenționând conducerea statului privind inadmisibilitatea unor asemenea acțiuni.
În concluzie, dl Kopac a informat membrii Comisiei parlamentare că Secretariatul Comunității Energetice evaluează activitatea Agenției ca având o performanță suficient de bună.
Documentul prezentat este împărțit în capitole despre starea reformelor din sectorul energetic pe domenii – Energie electrică, Gaze, Autoritățile naționale, Petrolul, Energia regenerabilă, Eficiența energetică, Mediul înconjurător, Clima, Infrastructura, Statistica, Securitatea Cibernetică.