La data de 31 decembrie 2021, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), a fost aprobată modificarea Listei punctelor de intrare/ieșire ale rețelei de transport al gazelor naturale și Listei grupurilor de puncte de intrare/ieșire în/din rețelele de transport al gazelor naturale ale SRL „Moldovatransgaz” aprobate prin Hotărârea ANRE nr. 262/2020.
De asemenea, au fost aprobați coeficienții de multiplicare care vor fi utilizați de SRL „Moldovatransgaz” pentru produsele de capacitate standard trimestrială, lunară, zilnică şi/sau intra-zilnică, în anul 2022. La determinarea coeficienților de multiplicare Agenția a luat în considerare necesitatea oferirii capacităților de transport disponibile la cât mai mulți utilizatori de sistem, încurajarea intrării noilor furnizori pe piața gazelor naturale, sporirea lichidității pe piața gazelor naturale din Republica Moldova și evitarea discriminării utilizatorilor de sistem indiferent de produsul de capacitate procurat.
Totodată, a fost acceptată solicitarea SRL „Chișinău-gaz” de prelungire a termenului de prezentare pentru coordonare la Agenție a proiectului Metodei de estimare a consumului zilnic, pentru fiecare categorie de consumatori finali la care evidența consumului de gaze naturale nu este realizată în regim zilnic, în baza profilurilor standardizate de consum (Metoda PSC) până la data de 31 martie 2022. Anterior, în conformitate cu Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 263 din 22.06.2021, SRL „Chișinău-gaz” a fost desemnat responsabil de elaborarea proiectului Metodei PSC în colaborare cu alți furnizori și operatori de sistem. Precizăm, că operatorul beneficiază de asistență tehnică din partea NARUC/USAID pentru elaborarea proiectului Metodei nominalizate.
Consiliul de Administrație a avizat contractele privind procurarea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie, încheiate între S.A. „FEE-Nord” și 11 agenți economici ce au în proprietate instalații de generare care utilizează surse regenerabile de energie, a aprobat eliberarea autorizațiilor de electrician autorizat, eliberarea licenței pentru activitatea de comercializare cu amănuntul a gazului lichefiat la stațiile de alimentare, prelungirea licenței pentru importul și comercializarea cu ridicata a gazului lichefiat, reperfectarea licențelor pentru comercializarea cu amănuntul a benzinei, motorinei și a gazului lichefiat la stațiile de alimentare.