Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova
Linia de informare 08001 0008

Consiliul de Administrație al ANRE în ședință de lucru

22 mai 2020 • Vizualizari: 2503

Consiliul de Administrație al ANRE în ședință de lucru





Astăzi, 22 mai 2020, Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică s-a întrunit în ședință ordinară, în cadrul căreia au fost adoptate mai multe proiecte de hotărâri.   

 

Primul subiect de pe agendă a fost interzicerea perceperii neîntemeiate a plăților pentru coordonarea proiectelor și lucrărilor în zonele de protecție a rețelelor. Emiterea de către Consiliul de administrație al ANRE a hotărârii derivă din necesitatea soluționării sesizărilor privind perceperea neîntemeiată a plăților de către operatorii sistemelor de transport, distribuție a energiei electrice și a gazelor naturale, distribuitorii de energie termică și operatorii sistemelor publice de alimentare cu apă și de canalizare, pentru serviciile de coordonare a proiectelor și lucrărilor din zonele de protecție a rețelelor, precum și aplicarea neuniformă a cadrul normativ legal în vigoare de către titularii de licență, în partea ce vizează prestarea serviciului de avizare/coordonare a proiectelor/lucrărilor executate în zonele de protecție a rețelelor.

Prin hotărârea adoptată, operatorilor reglementați de ANRE li se interzice să perceapă plăți pentru coordonarea proiectelor și a lucrărilor în zonele de protecție a rețelelor, deoarece aceste servicii țin nemijlocit de activitatea reglementată a operatorilor.

 

De asemenea, a fost aprobată Metodologia de evaluare a criteriilor de risc pentru realizarea controalelor tehnice în instalațiile electrice. Actul respectiv reprezintă un instrument de lucru unitar și se aplică pentru planificarea controalelor de stat privind respectarea legislației, actelor normative și documentelor normativ-tehnice, indiferent de tipul de proprietate ale obiectelor supuse controlului. Scopul prezentului document este îmbunătățirea procesului de management al riscurilor, prin parcurgerea etapelor de bază: identificarea, evaluarea, clasificarea, ierarhizarea și selectarea obiectului de control.

 

În finalul ședinței au fost eliberate două licențe pentru activități pe piața produselor petroliere:  SRL „Onofrei-LGV”  și „MEТAH - АВТО” SA. Totodată, au fost aprobate  reperfectarea licențelor pentru SRL „Dorivas Grup” și SRL „Naftatrans”. De asemenea, a fost votată reperfectarea licenței pentru SA „Servicii Comunale Florești” privind furnizarea serviciului public de alimentare cu apă la nivel de regiune și canalizare la nivel de oraș, prin includerea în Anexă a localității sat. Pohoarna, r-nul Șoldănești.