Astăzi, 6 decembrie 2021, membrii Consiliului de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) au avut o întrevedere oficială cu noul Director al Secretariatului Comunității Energetice, Artur Lorkowski. Oficialul este la prima vizită în țara noastră, aceasta fiind și prima întâlnire la nivel înalt cu reprezentanții Agenției.
În cuvântul de salut, Veaceslav Untila, directorul General al ANRE a accentuat importanța pe care o are colaborarea celor două instituții în ultimii ani, care este una profesionistă, iar rezultatele conlucrării sunt reflectate în legislația sectorului energetic din țara noastră, dar și în rapoartele prezentate Parlamentului Republicii Moldova de către Secretariatul Comunității Energetice.
La rândul său, Artur Lorkowski, Directorul Secretariatului Comunității Energetice, a menționat că este o plăcere să înceapă mandatul său anume în Republica Moldova, iar experiența Poloniei (țara sa de origine) în domeniul reformelor în sectorul energetic poate fi un exemplu elocvent pentru dezvoltarea mecanismelor de reglementare în Republica Moldova.
În cadrul discuțiilor cei prezenți au abordat și alte subiecte, cum ar fi independența regulatorului în activitatea sa, rolul pe care îl are Agenția în implementarea acquis-ului european în domeniul energetic, situația actuală în aprovizionarea țării cu gaze naturale, dar și despre provocările ce țin de echilibrarea sistemului de energie electrică din regiune.
În final, părțile au reiterat importanța menținerii ritmului existent în procesul promovării reformelor în sistemul energetic.