La data de 24 aprilie 2024, Alexandru Ursu, director al ANRE a avut o întrevedere cu reprezentanții Băncii Mondiale care se află în misiune în țara noastră, cu scopul de a avansa în pregătirea Foii de parcurs pentru încălzirea durabilă pentru Republica Moldova.
Participanții la discuție au abordat mai multe subiecte ce țin de rolul Agenției în asigurarea securității aprovizionării cu energie termică, reglementarea sectorului termoenergetic, metodologia și formulele de stabilire a tarifelor și prețurilor pentru energia termică titularilor de licență etc.
Experții Băncii Mondiale au prezentat studiul privind implementarea proiectului de evaluare a potențialului de încălzire durabilă și de decarbonizare a sectorului termoenergetic în Republica Moldova, care include analiza estimativă a costurilor și termenele de realizare a lucrărilor de termoizolare a clădirilor din Chișinău și Bălți. De asemenea, au fost prezentate și eventualele planuri de promovare a proiectelor publice în zonele unde este acces la energie termică.
În același context, Directorul ANRE a salutat inițiativa specialiștilor internaționali privind lansarea unui studiu de renovare a sistemelor interne de alimentare cu energie termică a blocurilor locative, cât și izolarea termică a acestora (clădirilor rezidențiale și nerezidențiale), menționând, totodată, că sectorul termoenergetic din Republica Moldova este unul complex, în care sunt necesare investiții substanțiale.
La finalul întrevederii părțile au subliniat importanța și angajamentul de a implementa proiecte de încălzire durabilă pentru Republica Moldova, convenind să facă schimb de date pentru realizarea în continuare a unor analize comprehensive care să ia în considerare realitățile și posibilitățile economice din Republica Moldova.