ANRE anunță ședință publică pentru data de 11.08.2026
În urma ședinței plenare a Parlamentului Republicii Moldova din data de 30.07.2026 în care a fost adoptat proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 108/2016 cu privire la gazele naturale, inclusiv cu amendamentul aferent implementării „mecanismului de optimizare și de recunoaștere în scopuri tarifare a cheltuielilor administrative și a cheltuielilor privind retribuirea muncii personalului administrativ aferente operatorilor sistemelor de distribuție care sunt întreprinderi înrudite ca urmare a apartenenței la același fondator sau la aceiași fondatori, astfel încât să fie evitată recuperarea cumulativă a acestor cheltuieli” și în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 239 – XVI din 13.11.2008, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) aduce la cunoștința tuturor părților interesate despre inițierea procedurii de elaborare a proiectului Hotărârii de modificare a Metodologiei de calculare, de aprobare și de aplicare a tarifelor reglementate pentru serviciul de distribuție a gazelor naturale, aprobată prin Hotărârea ANRE nr. 443/2020 (în continuare Metodologie).
Propunerile cu privire la elaborarea proiectului de modificare a Metodologiei pot fi prezentate până la 14.08.2026 inclusiv, la adresa electronică: anre@anre.md, număr de telefon (0-22 823 955), sau la sediul Agenției (str. Alexandr Pușkin 52/A, Chișinău).
Persoana responsabilă: Elena Ilescu, consultant Secția reglementări, Departamentul gaze naturale și energie termică, tel: 022 823-930, e-mail: eilescu@anre.md.