Astăzi, 21 octombrie 2022, în cadrul ședinței publice a Consiliului de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), a fost modifică limita de capacitate pentru beneficiarii mecanismului de contorizare netă prevăzută de art. 39 alin. (6) din Legea nr. 10/2016 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile.
Astfel, limita de capacitate a fost majorată de la 5 % la 10 %, pentru a continua procesul de montare și punere în funcțiune de către consumatorii finali a centralelor electrice care produc energie electrică din surse regenerabile, destinată acoperirii consumului propriu de energie electrică.
Odată cu majorarea acestei limite, un număr mai mare de consumatori finali, inclusiv consumatori casnici, vor avea posibilitatea să instaleze centrale electrice care produc energie electrică din surse regenerabile pentru consum propriu, surplusul lunar fiind livrat în rețeaua electrică, iar furnizorul cu care sunt încheiate contracte va duce evidența acestor cantități și anual, la sfârșitul lunii martie, va achita, după caz, consumatorilor finali respectivi diferența acumulată pe parcursul unui an.
Este de menționat că, conform datelor prezentate de către operatorii sistemelor de distribuție, la moment au fost racordate centrale electrice din surse regenerabile, deținute de către consumatorii finali care beneficiază de mecanismul de contorizare netă, cu o putere sumară de 16,8 MW, precum și emise avize de racordare pentru centrale electrice ale consumatorilor finali care urmează să beneficieze de mecanismul de contorizare netă, cu o putere sumară de 62,0 MW. Limita de capacitate sumară pentru operatorii de distribuție în urma aprobării Hotărârii în cauză va fi de 78,8 MW, calculată ca 10 % din valoarea sarcinii maxime înregistrate pe parcursul anului precedent de către operatorii sistemelor de distribuţie la reţelele cărora sunt racordate centralele electrice respective.
Majorarea limitei de capacitate pentru beneficiarii mecanismului de contorizare netă efectuată de către ANRE are scopul de a facilita și a promova dezvoltarea centralelor electrice care produc energie electrică din surse regenerabile pentru uzul propriu al consumatorilor finali și încheierea contractelor cu aplicarea mecanismului de contorizare netă cu furnizorii serviciului universal.