Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova
Linia de informare 08001 0008

ANRE continuă să stabilească prețuri mai mici la carburanți

13 iulie 2022 • Vizualizari: 1776

ANRE continuă să stabilească prețuri mai mici la carburanți





Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) constată în continuare menținerea tendinței de descreștere a cotațiilor Platts pentru benzină și motorină, care la data de 12.07.2022 au ajuns la un nivel de circa 1151 $/tona la benzină și de 1129 $/tona la motorină.

 

În intervalul ultimelor 14 zile utilizat de către ANRE la calcularea prețurilor maximale, cotațiile s-au micșorat cu 14,4 % la benzină și cu 9,8% la motorină, micșorarea reprezentând circa 193 $/tona la benzină și 122,5 $/tona la motorină.

 

În aceste condiții, pornind de la algoritmul de stabilire a prețurilor bazat pe valoarea medie a cotațiilor medii Platts pentru 14 zile anterioare corelată la cursul de schimb valutar leu/dolar, pentru ziua de 14.07.2022 sunt stabilite următoarele prețuri maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard:

Pentru benzina COR 95 – 31,34 lei/litru (- 0,35 lei);
Pentru motorină – 29,12 lei/litru (- 0,24 lei).

 

Astfel, în ultima perioadă de descreștere a cotațiilor internaționale, prețurile la pompă stabilite de ANRE la produsele petroliere principale de tip standard s-au ieftinit la motorină – cu 3,34 lei și la benzina 95 – cu 2,56 lei.

 

ANRE continuă să urmărească îndeaproape evoluțiile la bursele petroliere internaționale și vine să asigure consumatorii că actualul mecanism de stabilire a prețurilor este unul extrem de transparent și asigură corectitudine maximă la formarea prețurilor pentru produsele petroliere atât în perioade de creștere, cât și de descreștere.  

 

Notă*
Toate cele 4 componente care stau la baza formării prețurilor pot fi vizualizate și verificate zilnic pe pagina oficială web: www.anre.md.