Astăzi, 18 august 2020, a avut loc ședința publică în regim online a Consiliului de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE).
În scopul creării condițiilor optimale pentru funcționarea eficientă a ÎM DP ,,Apă Canal” Telenești, în cadrul ședinței au fost avizate valorile cheltuielilor aferente serviciului public de alimentare cu apă potabilă, de canalizare și epurare a apelor uzate furnizat de către operatorul respectiv, după cum urmează: pentru serviciul public de alimentare cu apă potabilă – 1635,5 mii de lei, cu 278,3 mii lei mai puțin decât valoarea solicitată, iar pentru serviciul public de canalizare – 1201,5 mii de lei, cu 1012,7 mii lei mai puțin decât valoarea solicitată de întreprindere.
De asemenea, au fost avizate tarifele medii pentru furnizarea serviciului public de alimentare cu apă, de canalizare și epurare a apelor uzate de către ÎM „Pro Mediu–Cocieri”: pentru serviciul public de alimentare cu apă potabilă – 7,58 lei/m3, cu 3,91 lei/m3 mai puțin decât tariful solicitat, iar pentru serviciul public de canalizare – 19,76 lei/m3, cu 10,31 lei/m3 mai puțin decât tariful solicitat de întreprindere.
Menționăm că, în conformitate cu prevederile art.35 alin. (5) din Legea 303/2013 privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare, tarifele pentru serviciul public de alimentare cu apă potabilă, pentru serviciul public de canalizare şi de epurare a apelor uzate, furnizate la nivel de raion, municipiu şi oraș, se determină anual de către operator în conformitate cu Metodologia de determinare, aprobare şi aplicare a tarifelor pentru serviciul public de alimentare cu apă, de canalizare şi de epurare a apelor uzate şi se prezintă Agenţiei pentru avizare, iar consiliului local – pentru aprobare.