Astăzi, 4 noiembrie 2021, Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a avizat, în ședință ordinară, Acordul adițional nr. 19 din 29.10.2021 la Contractul nr. 1ГМ-07-11 din 29.12.2006 încheiat de S.A. „Moldovagaz” și S.A.P. „Gazprom”, referitor la condițiile de furnizare a gazelor naturale în Republica Moldova.
Potrivit prevederilor Suplimentului nr.19, părțile au convenit asupra extinderii termenului de valabilitate al Contractului până la data de 30 septembrie 2026 inclusiv.
Conform pct.3 al Suplimentului nr.19, în perioada noiembrie-decembrie 2021 și ianuarie-octombrie 2022, SAP „Gazprom” se obligă să livreze, iar S.A. ,,Moldovagaz” se obligă să recepționeze și să achite gazele naturale în volum de 1 238 mil. m3, pentru alimentarea cu gaze naturale a părții drepte a Nistrului și 2 062 mil. m3 pentru partea stângă a Nistrului, astfel volumul total contractat de S.A. „Moldovagaz” constituie 3 300 mil. m3 de gaze naturale.
Menționăm că, începând cu 1 noiembrie 2021 prețul de calcul al gazelor naturale procurate va fi determinat conform formulelor agreate de părți în contract.