Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova
Linia de informare 08001 0008

ANRE a aprobat Raportul privind activitatea instituției în anul 2020

25 iunie 2021 • Vizualizari: 1053

ANRE a aprobat Raportul privind activitatea instituției în anul 2020





În conformitate cu prevederile Legii cu privire la energetică, Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat, astăzi, 25 iunie 2021, în cadrul ședinței ordinare, Raportul privind activitatea ANRE în anul 2020.

Documentul cuprinde informaţii privind realizarea, cu mici modificări, a Planului de activitate al ANRE pentru anul de referință. Deși pandemia COVID-19 a provocat mai multe perturbări în activitatea insitituțiilor din țară și străinătate, Consiliul de Administrație al ANRE a aprobat un număr mai mare de hotărâri privind reglementarea (570), în comparație cu indicatorul respectiv din anul precedent. 

Cele mai importante hotărâri aprobate de ANRE în anul 2020 sunt: Regulile pieței energiei electrice, Regulamentul cu privire la calitatea serviciilor de transport și de distribuție a energiei electrice, Modificările efectuate la Codul rețelelor de gaze naturale, Metodologia de calculare, aprobare și aplicare a tarifelor reglementate pentru serviciul de distribuție a gazelor naturale etc.

La elaborarea și aprobarea actelor normative de reglementare, ANRE a respectat principiul transparenței decizionale prin consultarea publică a proiectelor de acte care au impact semnificativ asupra piețelor reglementate. Cadrul de reglementare aprobat pune bazele unui sistem fundamentat pe principii de piață, ce creează premise pentru liberalizarea piețelor de energie electrică și gaze naturale și posibilitatea negocierii prețurilor la energia electrică și gazele naturale de furnizori și consumatorii finali.

În același timp, în procesul de monitorizare a sectoarelor reglementate de către ANRE, au fost identificate unele impedimente legislative, care generează carențe de implementare, precum și unii factori, care obstrucționează dezvoltarea sectoarelor energeticii sau determină inaplicabilitatea cadrului normativ în vigoare. Aceste lacune de ordin legislativ sunt fixate în Raport, fiind oferite, totodată, unele propuneri de soluționare.

Raportul privind activitatea Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică în anul 2020 va fi plasat pe pagina web oficială a instituției: www.anre.md.