Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova
Linia de informare 08001 0008

ANRE a aprobat mai multe hotărâri

12 octombrie 2021 • Vizualizari: 972

ANRE a aprobat mai multe hotărâri





Astăzi, 12 octombrie 2021, Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat, în ședința publică, tarifele de tipul intrare/ieșire pentru serviciul de transport al gazelor naturale prestat de către S.R.L. „VESTMOLDTRANSGAZ”. Materialele și argumentările prezentate de întreprindere au fost examinate ținându-se cont de necesitatea asigurării calității serviciului prestat, cu respectarea principiului eficienței maxime la costuri minime și de necesitatea stabilirii tarifelor pentru serviciul de transport al gazelor naturale la costurile reale și strict necesare.

 

Totodată, a fost aprobat Regulamentul cu privire la modul de eliberare, prelungire, reperfectare, suspendare, reluare a valabilității și retragere a autorizațiilor, care stabilește o procedură simplificată și transparentă de solicitare a autorizațiilor (pentru liniile electrice directe, conductele directe de gaze naturale, precum și pentru sistemele de distribuție închise a energiei electrice și a gazelor naturale), instituie termeni optimizați de eliberare a autorizațiilor obligatorii pentru regulator, stabilește condiții de eliberare tacită a autorizațiilor. Regulamentul va asigura transparența reglementării procesului de autorizare, care va exclude orice intervenții nereglementate sau interpretări abuzive din partea autorității de reglementare.

 

De asemenea, Consiliul de Administrație a aprobat hotărârea care impune SA „Moldovagaz” obligația de serviciu public pentru a asigura furnizarea de ultimă opţiune a gazelor naturale consumatorilor finali care şi-au pierdut furnizorul, în condiţiile şi la preţurile reglementate aprobate de Agenţie pe întreg teritoriul Republicii Moldova, pe o perioadă de 3 ani.