Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova
Linia de informare 08001 0008

ANRE a ajustat în ședință extraordinară tariful la energia termică

21 decembrie 2022 • Vizualizari: 2409

ANRE a ajustat în ședință extraordinară tariful la energia termică





La data de 21 decembrie 2022, Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a ajustat, în ședință publică extraordinară, tarifele pentru energia termică livrată în cadrul sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică și prețul reglementat la energia electrică produsă în regim de cogenerare.

 

Modificările de astăzi au fost efectuate în temeiul Dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr. 54 din 16.12.2022 având la bază asigurarea sustenabilității și activității fiabile a titularilor de licență care desfășoară activități de producere, distribuție și furnizare a energiei termice și producere a energiei electrice prin cogenerare.

 

Principalul motiv care a stat la baza actualizării tarifului pentru energia termică constă în reflectarea integrală în structura tarifelor aprobate a prețului reglement de procurare a gazelor naturale, astfel această componentă s-a majorat de la 18 345 lei/1000m3 la 24 915 lei/1000m3 sau cu 36%.

 

În acest context, au fost aprobate următoarele tarife pentru energia termică livrată în cadrul sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică (fără TVA):

  • S.A. „CET Nord” – tariful pentru energia termică livrată consumatorilor în valoare de 3 905 lei/Gcal, cu 853 lei mai mare (+28%) decât tariful în vigoare.
  • S.A. „Comgaz-Plus” - tariful pentru energia termică livrată consumatorilor în valoare de 4 806 lei/Gcal, cu 1 040 lei mai mare (+28%) decât tariful în vigoare.
  • Î.M a „Rețelelor și Centralelor Termice Comrat” - tariful pentru energia termică livrată consumatorilor în valoare de 4 355 lei /Gcal, cu 1 013 lei mai mare (+30%) decât tariful în vigoare.
  • S.A. „Apă-Canal Chişinău” - tariful pentru energia termică livrată consumatorilor în valoare de 4 271 lei /Gcal, cu 1 137 lei mai mare (+36%) decât tariful în vigoare.
  • Î.M. „Servicii Comunale Glodeni” - tariful pentru energia termică livrată consumatorilor în valoare de 4 208 lei /Gcal, cu 978 lei mai mare (+30%) decât tariful în vigoare.
  • Î.M. „Antermo” - tariful pentru energia termică livrată consumatorilor în valoare de 4 208 lei/Gcal, cu 1 021 lei mai mare (+32%) decât tariful în vigoare.
  • Î.M. „Servicii Comunal-Locative” Orhei - tariful pentru energia termică livrată consumatorilor în valoare de 4 445 lei /Gcal, cu 933 lei mai mare (+27%) decât tariful în vigoare.

 

De asemenea, în cadrul ședinței a fost aprobat și prețul la energia electrică produsă în regim de cogenerare de către S.A. „CET Nord” în valoare de 611 bani/kWh, cu 154 bani mai mare (+34%) decât prețul în vigoare.

De notat că, prețul aprobat se aplică în raport cu producătorul de energie electrică și nu are efect imediat asupra prețului reglementat la energia electrică livrată consumatorilor finali.

 

Noile prețuri și tarife vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

 

Suplimentar, informăm consumatorii casnici de energie termică centralizată, că odată cu intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 814 din 23.11.2022 cu privire la aprobarea volumului compensat și a prețurilor/tarifelor pentru consumatorii casnici în funcție de categoria de vulnerabilitate energetică pentru perioada noiembrie 2022-martie 2023, volumul maxim compensat este de 1,3 Gcal/lună.

Astfel, prețul compensat pentru consumatorii casnici care sunt racordați la energia termică centralizată conform categoriei de vulnerabilitate energetică va fi după cum urmează:

1.450 lei - vulnerabilitate foarte ridicată;
1.700 lei - vulnerabilitate ridicată;
1.950 lei - vulnerabilitate medie;
2.500 lei - vulnerabilitate scăzută.