Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova
Linia de informare 08001 0008

ANRE a adoptat un șir de hotărâri

18 martie 2022 • Vizualizari: 944

ANRE a adoptat un șir de hotărâri





La 18 martie 2022 a avut loc ședința ordinară a Consiliului de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), în cadrul căreia au fost aprobate consumul tehnologic și pierderile de apă în sistemele publice de alimentare cu apă, actualizate pentru anul 2021 și prognozate pentru anul 2022, ale S.A. „Apă-Canal Leova”, în volum de 134283 m3. Operatorul va întreprinde măsurile necesare pentru reducerea pierderilor de apă din sistemul public de alimentare cu apă și va duce evidența consumului tehnologic utilizat la desfășurarea activității reglementate.

 

Totodată, au fost acceptate în scopuri tarifare investițiile realizate în anul 2021 de către ÎM Regia „Apă-Canal-Bălți”, în valoare de 1502,28 mii lei, și  S.A. „APĂ-TERMO”, în valoare de 517,345 mii lei, în conformitate cu Planurile anuale de investiții aprobate de ANRE.

 

La fel,  au fost acceptate în scopuri tarifare valorile admise ale pierderilor normative de energie termică la parametrii efectivi pentru anul 2021 și ale pierderilor normative prognozate pentru anul 2022 ale următorilor titulari de licențe:
- S.A.  „Apă Canal Chișinău”: valoarea admisă – 2 248,62 Gcal, valoarea prognozată – 2 290,82 Gcal;
- Î.M. a „Reţelelor şi Centralelor Termice Comrat”: valoarea admisă – 258,27 Gcal, valoarea prognozată – 223,20 Gcal;
- Î.M. „Servicii comunale Glodeni”: valoarea admisă – 121,91 Gcal, valoarea prognozată – 117,38 Gcal;
- S.A. „Comgaz-Plus”: valoarea admisă – 868,31 Gcal, valoarea prognozată – 960,47 Gcal.

 

Consiliul de Administrație a luat act de rezultatele controalelor tehnice efectuate în luna februarie 2022 de către Departamentul supraveghere energetică din cadrul Agenției, a aprobat candidaturile unor agenți de conformitate și a adoptat unele hotărâri cu privire la prelungirea licențelor pentru activitatea de comercializare cu amănuntul a benzinei, motorinei și a gazului lichefiat la stațiile de alimentare.