Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova
Linia de informare 08001 0008

​​​​​​​ANRE a adoptat mai multe hotărâri referitoare la activitatea operatorilor de apă și  canalizare

23 aprilie 2024 • Vizualizari: 409

​​​​​​​ANRE a adoptat mai multe hotărâri referitoare la activitatea operatorilor de apă și  canalizare





La data de 23 aprilie 2024, în ședință ordinară, Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a luat decizii semnificative în ceea ce privește sectorul sistemului public de alimentare cu apă și de canalizare, marcând o serie de evoluții importante în domeniu.

Printre acestea se numără aprobarea modificării Planului de investiții pentru anul 2024 al S.A. „Apă-Canal Chișinău”, care va beneficia de o majorare substanțială a investițiilor, cu 11,49 milioane de lei. 

Totodată, au fost acceptate în scopul recuperării prin tarif investițiile realizate de S.A. „Regia Apă-Canal Soroca” în anul 2023, în valoare de 210,0 mii lei.

De asemenea, au fost aprobate valorile actualizate ale consumului tehnologic şi ale pierderilor de apă pentru anul 2023 în sistemul public de alimentare cu apă al următoarelor entități:

  • Î.M. „Apă-Canal” Cantemir – în volum de 66 555 m3;
  • Î.M. „Pro Mediu-Cocieri” – în volum de 7 800 m3;
  • S.R.L. „Petcom-Lux” – în volum de 18 043 m3.

Titularii de licențe vor întreprinde măsurile necesare pentru reducerea pierderilor de apă din sistemul public de alimentare cu apă și vor duce evidența consumului tehnologic utilizat la desfășurarea activității reglementate.

Aceste decizii reflectă angajamentul ANRE pentru îmbunătățirea infrastructurii de apă și canalizare, în timp ce se asigură o gestionare eficientă și transparentă a resurselor.

 

Totodată, în cadrul aceleiași ședințe, au fost aprobate și alte hotărâri, cum ar fi eliberarea autorizațiilor laboratoarelor electrotehnice, prelungirea licențelor pentru comercializarea cu amănuntul a gazului lichefiat la stațiile de alimentare, eliberarea licenței pentru furnizarea energiei electrice, retragerea licențelor pentru furnizarea și distribuția gazelor naturale și eliberarea autorizației pentru sistemul de distribuție închis al gazelor naturale.