Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova
Linia de informare 08001 0008

​​​​​​​ANRE a acceptat investițiile realizate de către unii titulari de licențe

1 martie 2024 • Vizualizari: 738

​​​​​​​ANRE a acceptat investițiile realizate de către unii titulari de licențe





La data de 1 martie 2024, în ședință ordinară, Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat Planul de investiţii pentru anul 2024 al Î.M.D.P. ,,Apă-Canal” din or. Ștefan Vodă în valoare de 78,9 mii lei și a acceptat în scopuri tarifare investițiile realizate în anul 2023 de către: Î.M. „Apă-Canal Ocnița” – în valoare de 78,9 mii lei; Î.M. ,,Apă-Canal” din Ungheni – în valoare de 237,2 mii lei; ,,Apă-Canal” Sîngerei – în valoare de 151,7 mii lei; S.A. „Servicii Comunale Florești” – în valoare de 891,0 mii lei.

 

Totodată, au fost aprobate în scopuri tarifare valorile admise ale pierderilor normative de energie termică la parametrii efectivi pentru perioada anului 2023 și ale pierderilor normative prognozate pentru anul 2024 ale:

- S.A. „Termoelectrica”: valoarea admisă – 259,89 mii Gcal; valoarea prognozată – de 291,02 mii Gcal;
- S.A. „CET-NORD”: valoarea admisă – 37,53 mii Gcal; valoarea prognozată – 37,26 mii Gcal;
- S.A. „Apă-Canal Chișinău”: valoarea admisă – 1,67 mii Gcal; valoarea prognozată – 2,14 mii Gcal;
- Î.M. a „Reţelelor şi Centralelor Termice Comrat”: valoarea admisă – 204,32 Gcal; valoarea prognozată – 190,00 Gcal;
- S.A. „Comgaz-Plus”: valoarea admisă – 479,06 Gcal; valoarea prognozată – 546,00 Gcal;
- Î.M. „Servicii Comunale Glodeni”: valoarea admisă – 46,12 Gcal; valoarea prognozată – 51,10 Gcal;
- Î.M. „Antermo”: valoarea admisă – 34,3 Gcal; valoarea prognozată – 32,7 Gcal;
- Î.M. „Termotrans Taraclia”: valoarea admisă – 44,05 Gcal; valoarea prognozată – 43.30 Gcal.

 

De asemenea, au fost aprobate valorile actualizate pentru anul 2023 ale consumului tehnologic și ale pierderilor de apă în sistemul public de alimentare cu apă al Î.I.S. „Acva-Nord”, în volum de 266 108 m3, și al S.A. „Servicii Comunale Florești”, în volum de 183 742 m3.

La finalul ședinței au fost adoptate hotărâri cu privire la eliberarea autorizațiilor de electrician autorizat, aprobarea candidaturii agentului de conformitate, eliberarea licențelor pentru furnizarea gazelor naturale și energiei electrice, reperfectarea licenței pentru furnizarea gazelor naturale comprimate pentru vehicule la stațiile de alimentare, retragerea licenței pentru comercializarea cu amănuntul a benzinei și motorinei la stațiile de alimentare.