Recent, Violina Șpac, șeful Departamentului juridic și protecție a consumatorilor din cadrul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, a susținut o prezentare în cadrul Centrului Național Anticorupție (CNA).
Astfel, angajații CNA au fost familiarizați cu atribuțiile Agenției, monitorizarea piețelor reglementate, dar și colaborarea cu organele de drept.
În cadrul prezentării, Violina Șpac a optat pentru menținerea colaborării celor două instituții, în scopul prevenirii și investigării actelor de corupție și comportament corupțional în sectoarele reglementate de Agenție. Cei prezenți au abordat mai multe subiecte, cum ar fi: eliberarea, suspendarea sau retragerea licențelor, pentru titularii de licențe care activează pe piața produselor petroliere, modalitatea de stabilire a prețurilor și tarifelor pentru sectoarele reglementate.
Menționăm că, evenimentul face parte din Planul de Activități al ANRE, și are drept scop informarea autorităților administrației publice centrale despre atribuțiile și activitățile ANRE.