ANRE anunță ședință publică pentru data de 19.11.2024
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică aduce la cunoştinţa tuturor părților interesate despre inițierea procedurii de elaborare a proiectului de modificare a Metodologiei de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere, aprobată prin Hotărârea Consiliului de administrație al ANRE nr. 254 din 14.06.2021.
Proiectul urmează a fi elaborat în conformitate cu ultimele modificări la Legea privind piața produselor petroliere nr. 461/2001, operate de către Parlamentul Republicii Moldova în cadrul ședinței extraordinare din 24.08.2021 și care prevăd înlăturarea echivocului legislativ și a tuturor carențelor admise la textul acesteia prin Legea nr.54/2021 (inițiativa deputatului Alexandru Oleinic). În rezultatul modificărilor ce se impun, Metodologia de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere urmează a fi ajustată la noile norme legale și va corespunde întocmai conceptului de plafonare de către ANRE a prețului de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard - benzina COR 95 și motorină (a se vedea aici).
Recomandările/propunerile părților interesate cu privire la elaborarea proiectului menționat, pot fi expediate în adresa Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică până la 17 septembrie 2021.
Persoana responsabilă: Andrei Adam, Șef departament, tel. 022 839 920
e-mail: aadam@anre.md.