O nouă discuție cu ANRE-Banca Mondială

17 Iulie 2018

Astăzi, 17 iulie 2018, reprezentanții Consiliului de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică au avut o întâlnire cu echipa Băncii Mondiale care se află într-o vizită de lucru în Republica Moldova.

Astfel, principala temă pusă în discuție a fost stadiul interconectării liniilor electrice de înaltă tensiune propusă între sistemele de energie electrică ale Moldovei și României prin construcția unei stații de transformare de tip „back-to-back” la Vulcănești, a liniei de înaltă tensiune Vulcănești - Chișinău și a substațiilor aferente.

De asemenea, cei prezenți au discutat și despre activitățile de pregătire a proiectului „Piața energetică transparentă”, finanțat de Banca Mondială care are ca obiectiv crearea unei piețe energetice transparente și competitive în Moldova. Astfel, participanții la discuție au menționat că, acest proiect va spori securitatea în aprovizionarea cu energie electrică a Republicii Moldova, iar acest subiect este unul primordial pentru țara noastră.

Menționăm că, aceste proiecte sunt în strictă conformitate cu măsurile stipulate în Strategia Energetică 2030 și cu angajamentele asumate de Republica Moldova în cadrul Comunității Energetice. 

Imagini de la eveniment găsiți aici.