Experţi europeni vor explica cum se calculează tarifele pentru energia regenerabilă

22 Septembrie 2008

Experţi europeni vor prezenta la Chişinău, săptămâna viitoare, în cadrul unui seminar, varianta preliminară a proiectului Metodologiei de calcul a tarifelor pentru producerea tipurilor de energie şi de combustibil regenerabile, document elaborat în conformitate cu cerinţele legii energiei regenerabile. 

Despre aceasta a comunicat Marin Profir, director executiv al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). El a precizat că documentul a fost elaborat de un grup de experţi ai companiilor de consultanţă „SWECO International AB” (Suedia) şi „Pierce Atwood” (SUA), care împreună realizează proiectul de asistenţă tehnică acordat ANRE de către Agenţia Suedeză pentru Cooperare şi Dezvoltare Internaţională (SIDA). 

Profir a relevat că în urma examinării proiectului în cadrul Agenţiei s-a convenit de a organiza un seminar la care experţii vor prezenta concepţia şi prevederile principale ale documentului, prevederi care se bazează pe cele mai bune practici  europene în domeniu. Potrivit sursei citate, în cursul lunii octombrie proiectul va fi supus consultărilor publice, după care urmează să fie examinat şi aprobat de Consiliul de Administraţie al ANRE. Directorul executiv al Agenţiei a specificat că în agenda de lucru a experţilor figurează elaborarea a încă două documente: regulamentul cu privire la eliberarea garanţiilor de origine a energiei electrice produse din surse regenerabile de energie şi contractele cadru de comercializare a energiei şi combustibilului regenerabile.

 

Proiectul de asistenţă acordat ANRE de către SIDA a demarat în iunie curent şi se va încheia în iunie 2009. El este axat pe trei direcţii de activitate: elaborarea şi expertizarea cadrului de reglementare în domeniul energiei regenerabile, optimizarea strategiei de comunicare şi a celei de dezvoltare a resurselor umane ale ANRE. 

 

Executantul proiectului este consorţiul format din companiile de consultanţă „SWECO International AB” şi „Pierce Atwood”, care a câştigat concursul internaţional organizat, în aprilie – mai curent, de Unitatea pentru coordonarea şi implementarea proiectelor energetice din R. Moldova, concurs la care au participat nouă companii de consultanţă.
 
Potrivit legii energiei regenerabile, ANRE elaborează actele necesare reglementării raporturilor dintre participanţii la piaţa de energie regenerabilă, aprobă tarifele pentru fiecare tip de energie şi combustibil regenerabile, calculate de către producător în baza metodologiilor aprobate de Agenţie. 

Serviciul de presă al ANRE 
17 septembrie  2008