Evoluţia pieţei produselor petroliere în 9 luni ale anului 2011

16 Noiembrie 2011

În perioada ianuarie-septembrie 2011, preţul mediu de comercializare cu amănuntul a benzinei a crescut, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 17,2% şi a constituit 15,63 de lei/litru. La motorină şi gazul lichefiat creşterea a fost de 24,7% şi, respectiv, 15,4%, iar preţurile medii au ajuns la 14,66 de lei/litru şi, respectiv, 7,5 lei/litru, arată raportul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) privind evoluţia pieţei produselor petroliere în 9 luni ale anului 2011.
Pe parcursul acestei perioade, preţurile medii de comercializare cu amănuntul a benzinei au fost modificate de 4 ori. În ianuarie-februarie un litru de benzină era vândut în medie cu 15,4 lei, iar în luna mai a ajuns la 16,6 lei, preţ rămas constant până în septembrie. Preţul mediu de comercializare cu amănuntul a motorinei a suferit 5 modificări, iar preţul gazului lichefiat s-a modificat de 7 ori.
Potrivit raportului, majorarea preţurilor de comercializare cu amănuntul a benzinei şi motorinei a fost cauzată de creşterea preţurilor de import, fapt determinat de ascensiunea cotaţiilor petrolului şi a preţurilor Platt ′s la bursele internaţionale. În perioada de raport, cotaţia internaţională a petrolului Brent a fost în medie de 111,3 dolari, în creştere cu 42,5%, comparativ cu perioada similară a anului 2010. Scumpirea  petrolului a dus direct la modificarea preţurilor Platt´s a benzinei şi motorinei. Astfel, preţul mediu Platt´s al benzinei a crescut cu 40,9% până la 1001,2 dolari/tona, iar preţul mediu Platt´s la motorină s-a majorat cu 45,7%, ajungând la 961,9 dolari/tona.
Ca urmare a acestor creşteri, preţul mediu de import al benzinei s-a majorat cu 38,3% şi a ajuns la 1033,3 dolari/tona. Preţurile medii de import ale motorinei şi gazului lichefiat au crescut cu 42,6% şi, respectiv, 36,7% şi au constituit 1000,3 dolari/tona şi, respectiv, 839,9 dolari/tona.
Creşterea preţurilor de procurare a produselor petroliere a afectat parţial volumul importurilor pe piaţa internă. Volumul de benzină importat s-a diminuat cu 0,54%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 133,9 mii de tone. În schimb, importul de motorină a crescut cu 17,9% până la 252,3 mii tone, iar cel de gaz lichefiat – cu 8,2% - până la 55,4 mii de tone.
Cea mai mare cantitate de benzină (63,2%) a fost importată din România, urmată de Belarus - 9,5%,  Bulgaria - 7,6%, Lituania şi Grecia - câte 6,6% şi Ungaria - 6,5%. Cea mai mare cantitate de motorină (47,1%) s-a importat din România, iar cea mai mare cantitate de gaz lichefiat (70%) – din Rusia.
Cei mai mari importatori de benzină au fost: LUKoil–Moldova (32,8% din piaţă), Petrom-Moldova (25,2%), Tirex Petrol (14,7%), Rompetrol Moldova (7,1%), Bemol Trading (6,6%). Aceste 5 companii, împreună cu Parstar–Petrol, au fost şi principalii importatori de motorină, cărora le-a revenit, în total, 83,6% din piaţă. Cele mai mari cantităţi de gaz lichefiat (86,7% din piaţă) au fost importate de companiile: Dominic, LUKoil Moldova, Printemps, Tirex Petrol şi Tezed-S.  
Raportul mai arată că în ianuarie-septembrie vânzarea benzinei cu amănuntul s-a diminuat comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut cu 6%, constituind 128,7 mii de tone. În schimb, vânzările de motorină au crescut cu 9,2% până la 168,3 mii de tone. Gazul lichefiat s-a vândut într-o cantitate de 47,7 mii de tone, în creştere cu 12,6%.
În perioada de raport, pe piaţa produselor petroliere au activat 115 agenţi economici, care au deţinut 174 de licenţe pentru mai multe genuri de activitate. 33 de companii au deţinut licenţe pentru importul şi comercializarea cu ridicata a benzinei, motorinei şi gazului lichefiat, iar vânzarea cu amănuntul a benzinei şi motorinei a fost efectuată de către 82 de titulari de licenţă. Comercializarea cu amănuntul a benzinei şi motorinei a fost realizată prin intermediul a 581 de staţii de alimentare, iar comercializarea cu amănuntul a gazului lichefiat - prin intermediul a 367 de staţii. Dintre toţi participanţii pieţei produselor petroliere, doar 3 companii au deţinut licenţe pentru toate genurile de activitate licenţiate pe această piaţă.
Raportul privind evoluţia pieţei produselor petroliere în 9 luni ale anului 2011 poate fi accesat integral pe pagina electronică a ANRE: www.anre.md , la secţiunea „Monitorizarea pieţei”.
Serviciul de presă al ANRE
16 noiembrie 2011