Cresc vânzările de benzină şi gaz lichefiat

13 Noiembrie 2009

În ianuarie – septembrie 2009, vânzările cu amănuntul a benzinei pe piaţa internă au crescut, faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, cu 5,7% şi au alcătuit 149,8 mii tone, iar cele ale gazului lichefiat – cu 10,1% şi au constituit 40 mii tone. Totodată, vânzările de motorină s-au redus cu 14,1% şi au însumat 134,4 mii tone, arată un raport al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) privind evoluţiile pe piaţa produselor petroliere.
Documentul precizează că, în 9 luni ale anului, importul de benzină a crescut, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008, cu 3,4% şi a constituit 160,1 mii tone. Importul de motorină s-a redus cu 15,8% şi a alcătuit 212,7 mii tone, iar cel de gaz lichefiat – cu 0,9% şi a însumat 43,4 mii tone. Specialiştii Agenţiei explică diminuarea importului şi consumului de motorină prin reducerea cererii la acest tip de combustibil, în special în sectorul transporturilor. Această evoluţie a fost cauzată şi de donaţia de motorină oferită R. Moldova de către Federaţia Rusă.   
În perioada de raport, preţul mediu de import al benzinei s-a micşorat, faţă de 9 luni ale anului 2008, cu 40,9% şi a constituit 586,2 USD/tona, al motorinei – cu 50,3% şi a alcătuit 540 USD/tona, iar cel al gazelor lichefiate – cu 48,2% şi a însumat 425 USD/tona. Totodată, preţul mediu de comercializare cu amănuntul a benzinei (cu TVA) s-a redus, comparativ cu aceiaşi perioadă a anului trecut, cu 26,6% şi a constituit 9,78 lei/litrul. Preţul motorinei s-a micşorat cu 31,9% şi a alcătuit 9,4 lei/litrul, iar cel al gazului lichefiat – cu 34,6% şi a însumat 4,58 lei/litrul.
În perioada ianuarie – septembrie 2009, trendul preţurilor de comercializare a produselor petroliere s-a schimbat datorită fluctuaţiei preţurilor de import a acestora şi al majorării cu 50% a accizelor la produsele date începând cu 1.01.2009. Din aprilie curent a început majorarea preţurilor de comercializare cu amănuntul a benzinei. Dacă în martie preţul mediu la benzina A-95 era de 8,78 lei/litrul, atunci în septembrie acest preţ  s-a ridicat la 11,88 lei/litrul. Preţul de comercializare cu amănuntul a motorinei s-a menţinut în primele şapte luni la nivelul de 9,57 lei/litrul, iar în august acesta a crescut cu un leu/litrul (9,5%), constituind 10,57 lei/litrul. Tot atunci preţul de comercializare cu amănuntul a gazului lichefiat s-a majorat cu 0,5 lei/litrul (10%) şi a ajuns la 5,47 lei/litrul. Aceste majorări se datorează creşterii cotaţiilor mondiale la ţiţei şi a preţurilor Platt`s la produsele petroliere.
Ca şi în anii precedenţi, în perioada de raport cele mai mari importuri de benzină şi motorină au fost efectuate de companiile „LUKoil Moldova”, „Petrom Moldova” şi „Tirex Petrol”. Aceste trei companii au efectuat împreună 65,7% din importurile de benzină şi 69% din importurile de motorină. Pe primele trei locuri la importul de gaz lichefiat s-au situat companiile „Dominic”, „LUKoil Moldova” şi „Tirex Petrol”. Acestora le-a revenit în total o cotă de 62,9% din piaţa importurilor de gaz lichefiat.
În prezent, pe piaţa produselor petroliere activează 163 titulari de licenţă, dintre care 24 - practică importul şi comercializarea cu ridicata a benzinei şi motorinei, 9 – importul şi comercializarea cu ridicata a gazului lichefiat. Totodată, cei 33 titulari de licenţă desfăşoară şi activităţi de comercializare cu amănuntul a acestor produse petroliere. Ceilalţi 130 titulari de licenţă practică numai activităţi de comercializare cu amănuntul a benzinei, motorinei şi a gazului lichefiat.
Raportul integral despre evoluţiile pe piaţa produselor petroliere în 9 luni ale anului 2009 poate fi consultat pe pagina de Internet a Agenţiei: www.anre.md în secţiunea Monitorizarea Pieţei.
Serviciul de presă al ANRE
13 noiembrie 2009