Consumul de gaze naturale s-a redus cu 8,9%

25 Februarie 2010

În 2009, volumul gazelor naturale procurate de Republica  Moldova (fără regiunea transnistreană) de la SAD „Gazprom” din Federaţia Rusă a scăzut, faţă de 2008, cu 8,2% şi a alcătuit 1126,3 mil. m3, arată un raport al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) despre evoluţiile pe acest segment al pieţei energetice.
Preţul mediu de procurare a gazelor, în dolari SUA, s-a majorat cu 13,6%: de la 232,3 dolari /1000 m3, în 2008, la 263,9 dolari /1000 m3, în 2009, iar în lei moldoveneşti – cu 19,1%: de la 2450 lei la 2920 lei pentru 1000 m3.
Tariful mediu de livrare a gazelor naturale consumatorilor s-a majorat cu 10,4%: de la 3187 lei la 3517 lei pentru 1000 m3. Totodată, venitul obţinut de SA ”Moldovagaz” de la livrarea gazelor naturale a crescut cu 0,5 %: de la 3603,4 mil. lei la 3622,3 mil. lei.  Majorarea mai lentă a veniturilor obţinute de întreprindere comparativ cu ritmul de creştere a tarifului mediu de livrare a gazelor naturale se explică prin reducerea consumului acestora. Astfel, în 2009 consumul gazelor naturale s-a redus, faţă de 2008, cu 100,8 mil. m3 sau cu 8,9% şi a constituit 1030,0 mil. m3.
Această evoluţie a fost determinată, în principal, de diminuarea consumului de gaze naturale de către întreprinderile din sectorul energetic cu 18,9 mil. lei sau cu 3,9 %, diminuare cauzată de faptul că în ianuarie 2009 întreprinderile, urmare a „crizei gazelor naturale din Europa”, au utilizat la producerea energiei electrice şi termice alte tipuri de combustibil.
Cea mai accentuată reducere a consumului de gaze naturale a fost înregistrată de către alţi agenţi economici. Aceşti agenţi economici, care, în temei, reprezintă consumatori industriali, au diminuat consumul de gaze cu 93,7 mil. m3, sau cu 32,1%, fapt ce denotă afectarea acestora de criza economico-financiară.
Totodată, în perioada de raport instituţiile bugetare şi consumatorii casnici au înregistrat o creştere semnificativă a consumului – respectiv de 4,5 mil. m3 (10,4 %) şi 7,3 mil. m3 (2,3%).  Aceasta situaţie se explică prin creşterea numărului de consumatori casnici şi bugetari (şcoli, spitale, grădiniţe) stimulată de procesul de gazificare.
În structura consumului de gaze, cea mai mare cotă parte - de 45,0% - le-a revenit întreprinderilor din sectorul energetic. Cota altor agenţi economici constituie 19,3 %, cea a consumatorilor casnici 31,0%, iar ponderea instituţiilor publice a alcătuit - 4,7%.
Raportul ANRE precizează că, în 2009, consumul de gaze naturale a fost cel mai mic consum anual înregistrat în perioada 2005-2009. În anul de referinţă, numai două din cele 12 întreprinderi de distribuţie ale SA „Moldovagaz” au sporit în mod nesemnificativ volumul gazelor naturale livrate consumatorilor. „Gahul–gaz” SRL a majorat acest volum cu 1 mil. m3 (4,6%), iar „Gagauz – gaz” – cu 0,2 mil. m3 (0,7%). Restul întreprinderilor au redus volumele de gaze livrate consumatorilor finali, printre care “Bălţi-gaz” SRL - cu 22,9 mil. m3 (20,5%), “Floreşti-gaz” SRL - cu 18,5 mil. m3 (32,6%), “Orhei-gaz” SRL - cu 15,1 mil. m3 (34,3%), “Edineţ-gaz” SRL - cu 11,4 mil. m3 (25,8%).
 
Serviciul de presă al ANRE
25 februarie 2010