ANRE va beneficia de asistenţă tehnică din partea SIDA

12 Iunie 2008

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va beneficia de un proiect de asistenţă tehnică din partea Agenţiei Suedeze pentru Cooperare şi Dezvoltare Internaţională(SIDA), proiect ce va fi implementat de un consorţiu format din companiile de consultanţă „Sweco International AB” (Suedia) şi „Pierce Atwood” (SUA). Acordul privind implementarea acestui proiect a fost semnat, săptămâna curentă, de Vitalie Iurcu, director general al ANRE şi Anders Stahl, vicepreşedinte al companiei suedeze „Sweco International AB”.
Anterior consorţiul nominalizat a fost desemnat câştigător al concursului internaţional organizat, în aprilie – mai curent, de Unitatea pentru coordonarea şi implementarea proiectelor energetice din R. Moldova, concurs la care au participat nouă companii de consultanţă. Acordul susmenţionat a fost întocmit în baza caietului de sarcini elaborat de ANRE şi acceptat de reprezentanţii SIDA.
 
Proiectul de asistenţă va avea o durată de un an şi va fi axat pe trei direcţii de activitate: elaborarea şi expertizarea cadrului de reglementare în domeniul energiei regenerabile, optimizarea strategiei de comunicare a ANRE şi editarea unui Ghid al consumatorului de energie, elaborarea strategiei de dezvoltare a resurselor umane şi reciclarea specialiştilor ANRE.
 
Marin Profir, director executiv al ANRE, a relatat că deja la începutul lunii viitoare la Chişinău urmează să sosească cinci experţi străini, care împreună cu doi experţi locali şi specialişti ai Agenţiei, vor purcede la elaborarea proiectelor de acte de reglementare în domeniul energiei regenerabile. La solicitarea conducerii ANRE, reprezentanţii consorţiului au acceptat să urgenteze această lucrare şi să prezinte proiectele corespunzătoare la începutul toamnei, a spus Profir, adăugând că ulterior aceste proiecte vor fi date publicităţii şi supuse consultărilor publice. El a precizat că este vorba de Metodologia de calcul a tarifelor pentru producerea tipurilor de energie şi de combustibil regenerabile, Regulamentul cu privire la eliberarea garanţiilor de origine a energiei electrice produse din surse regenerabile de energie, de contractele cadru de comercializare a energiei şi combustibilului regenerabile.
 
În alt context, directorul executiv a menţionat că asistenţa experţilor străini va fi foarte utilă Agenţiei pe motiv că reglementarea proceselor de producere şi comercializare a energiei şi combustibiluluiregenerabile este un domeniu absolut nou atât pentru ANRE, cât şi pentru întregul sector energetic al R. Moldova.
 
Elaborarea cadrului de reglementare pentru acest tip de resurse energetice este stipulată de Legea energiei regenerabile adoptată de Parlament în iulie 2007. 
Serviciul de presă al ANRE 
12 iunie 2008