ANRE precizează cauzele scumpirii produselor petroliere în primul semestru

5 August 2010

Saltul preţurilor la benzină, motorină şi gaze lichefiate înregistrat în primul semestru al anului 20010 a fost cauzat, în temei, de majorarea preţurilor de import la aceste produse, evoluţie determinată de creşterea semnificativă a cotaţiilor petrolului la bursele internaţionale şi a preţurilor Platt`s pe pieţele regionale, arată un raport al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) privind situaţia pe piaţa produselor petroliere.
Potrivit acestuia, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2010, preţul mediu al petrolului la bursele internaţionale a crescut, faţă de aceiaşi perioadă a anului 2009, cu 49,1%, iar preţurile Platt`s pe pieţele regionale - cu 44,4%. Autorii raportului explică influenţa directă a preţurilor Platt`s asupra preţurilor de import a produselor petroliere în ţara noastră prin faptul că în baza preţurilor Platt`s se formează preţurile de procurare a acestor produse de la rafinării.
În urma acestor creşteri preţurile medii de import la benzină şi motorină s-au majorat, comparativ cu primul semestru al anului 2009, cu 42,9% şi, respectiv, 39,9% şi au ajuns la 754,7 şi, respectiv, 699,5 USD/tona. Preţul mediu de import al gazelor lichefiate s-a ridicat cu 65,7% şi a atins nivelul de 608 USD/tona. Aceste creşteri au condus la majorări semnificative ale preţurilor de comercializare a produselor petroliere pe piaţa internă.  
Preţul mediu de comercializare cu amănuntul a benzinei (cu TVA) a crescut, faţă de primul semestru al anului trecut, cu 45,4% şi a alcătuit 13,04 lei/litrul, iar cel al motorinei – cu 22,2% şi a constituit 11,47 lei/litrul. Preţul mediu de comercializare cu amănuntul a gazelor lichefiate s-a majorat cu 48,3% şi a atins pragul de 6,6 lei/litrul.
Potrivit raportului ANRE, creşterea preţurilor de vânzare a produsele petroliere a fost cauzată şi de unii factori interni, precum ar fi: majorarea accizelor cu 50 la sută şi devalorizarea monedei naţionale cu 15,7%. Primul factor a determinat majorarea preţurilor la benzină şi motorină cu 9,1% şi, respectiv, cu 4%. Al doilea factor a condus la creşterea preţurilor de vânzare a benzinei, motorinei şi gazelor lichefiate cu peste 13%.    
În primul semestru, volumul importului de benzină s-a redus, faţă de aceiaşi perioadă a anului 2009, cu 21,6% şi a alcătuit 79,7 mii tone, iar vânzările cu ridicata şi cu amănuntul – cu 25,9% şi, respectiv, cu 11,1%, însumând 30,3 mii şi, respectiv, 85,3 mii tone. Importurile de motorină s-au micşorat cu 8,9% şi au constituit 122,1 mii tone, iar  vânzările cu ridicata - cu 1,9% şi au alcătuit 74,9 mii tone. Totodată, vânzările cu amănuntul a motorinei au crescut cu 8,4% şi au însumat 90,6 mii tone. Importul de gaze lichefiate s-a majorat cu 7,1% şi a alcătuit 30 mii tone, iar vânzările cu ridicata şi cu amănuntul s-au redus cu 12,8% şi, respectiv, cu 3,4%, constituind 12 mii tone şi, respectiv, 24,1 mii tone.
În perioada de raport, pe piaţa produselor petroliere au activat 113 agenţi economici care deţin 161 de licenţe pe gen de activitate. 22 titulari de licenţă au desfăşurat activităţi de import şi comercializare cu ridicata a benzinei şi motorinei, 9 – activităţi similare legate de gazele lichefiate, iar restul - activităţi de comercializare cu amănuntul a benzinei, motorinei şi gazelor lichefiate. Vânzarea cu amănuntul a benzinei şi motorinei a fost efectuată la 550 de staţii de alimentare, iar a gazelor lichefiate – la 320 de staţii.
Raportul despre evoluţiile pieţei produselor petroliere în primul semestru al anului 2010 poate fi consultat pe pagina de Internet a Agenţiei: www.anre.md, în secţiunea „Monitorizarea pieţei”.
Serviciul de presă al ANRE
5 august 2010